Cine sunt cele două ostatice eliberate de Hamas

Publicat: 20 10. 2023, 23:00
Actualizat: 20 10. 2023, 23:02

Cele două femei au fost răpite în atacul Hamas asupra Israelului la 7 octombrie. Femeile, care au fost răpite din kibbutzul Nahal Oz, în apropiere de graniţa cu Gaza, se îndreptau spre o bază militară din centrul Israelului, se arată într-un comunicat al biroului lui Benjamin Netanyahu.

Presa din Statele Unite a relatat că acestea erau din Evanston, o suburbie a oraşului Chicago din Illinois.

Ele sunt primii ostatici care au fost eliberaţi de când Hamas a atacat Israelul în urmă cu aproape două săptămâni, ucigând 1.400 de persoane, în principal civili, şi luând aproximativ 200 de ostatici.

Abu Ubaida, un purtător de cuvânt al ramurii armate a Hamas, a declarat că ostaticii au fost eliberaţi ca răspuns la eforturile de mediere din Qatar, „din motive umanitare şi pentru a dovedi poporului american şi lumii că afirmaţiile făcute de Biden şi de administraţia sa fascistă sunt false şi nefondate”.

Într-o declaraţie, preşedintele Joe Biden a mulţumit Qatarului şi Israelului pentru parteneriatul lor în asigurarea eliberării celor două ostatice.

Un purtător de cuvânt al Ministerului de Externe din Qatar a declarat că eliberarea ostaticelor a avut loc „după multe zile de comunicare continuă” şi că dialogul privind eliberarea ostaticilor va continua.

O declaraţie a armatei israeliene, făcută mai devreme în cursul zilei, a declarat că majoritatea ostaticilor sunt în viaţă.