Clubul Real Madrid transmite condoleanțe după accidentul feroviar soldat cu zeci de morți în Spania

Publicat: 28 10. 2026, 13:52
FILED - 09 July 2025, US, East Rutherford: FILE PHOTO - Real Madrid logo is pictured on the bench before the 2025 FIFA Club World Cup semi-final soccer match between Paris Saint-Germain and Real Madrid at the MetLife Stadium. Photo: Sven Hoppe/dpa

„Real Madrid C. F. dorește să își exprime profunda consternare în urma tragicului accident feroviar produs în provincia Toledo”, se arată într-un comunicat publicat miercuri pe site-ul oficial al clubului.

Gruparea madrilenă a transmis condoleanțe familiilor și apropiaților persoanelor decedate și și-a exprimat solidaritatea cu răniții și cu toți cei afectați de accident. De asemenea, clubul a transmis sprijinul său serviciilor de urgență.

„Real Madrid dorește să își exprime întregul sprijin pentru serviciile de urgență și pentru toți cei care participă la operațiunile de acordare a asistenței și se alătură tuturor celor afectați în aceste momente de profundă tristețe”, se mai specifică în comunicat.

Accidentul s-a produs miercuri dimineață, în apropierea gării din localitatea Urda, unde două trenuri de mare viteză, unul operat de compania publică Renfe și celălalt de operatorul Iryo, s-au ciocnit. În urma impactului, două vagoane au căzut pe o pantă, potrivit informațiilor furnizate de serviciile de urgență.

În urma coliziunii, circulația trenurilor de mare viteză pe ruta Madrid-Andaluzia a fost suspendată în ambele sensuri. Autoritățile au mobilizat echipe de salvare și personal medical pentru evacuarea și tratarea victimelor.

Regiunea Castilla-La Mancha, în care s-a produs accidentul, se află la aproximativ 70 de kilometri sud de Madrid.