Colosseumul din Roma, evacuat din cauza unei cutii suspecte

O cutie suspectă descoperită duminică sub o arcadă a Colosseumului din Roma, în urma unui apel telefonic anonim, a fost neutralizată de genişti, care au detonat-o şi au constatat că nu avea nici o bombă în interior, au anunţat autorităţile.

233 afișări
Imaginea articolului Colosseumul din Roma, evacuat din cauza unei cutii suspecte

Colosseumul din Roma (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Cutia suspectă a fost distrusă la ora 18.30 (19.30, ora României). Forţele de ordine evacuaseră anterior, în jurul orei 17.00 (18.00, ora României), turiştii care se aflau în interiorul Colosseumului, monument emblematic al Romei.

Potrivit primarului Romei, Gianni Alemanno, care a sosit rapid la locul incidentului, recipientul conţinea doar terebentină (utilizată pentru diluarea vopselei) şi două meşe legate la o baterie de 9 volţi.

Cutia fusese plasată într-o zonă în care publicul nu are acces, astfel încât să se creadă că era vorba despre o bombă. "Este o glumă de prost gust sau opera unui nebun", a comentat primarul, vorbind despre o "alertă falsă".

În opinia carabinierilor, dispozitivul nu putea să ia foc şi cu atât mai puţin să explodeze, astfel că era inofensiv.

Pompierii, carabinierii şi geniştii trimişi în zonă în urma unui apel telefonic anonim au descoperit o cutie cilindrică de metal, înfăşurată cu scotch, din care ieşea un fel de fitil.

Colosseumul, a cărui construcţie a debutat între anii 70 şi 72, sub împăratul Vespasian, şi s-a încheiat în anul 80 sub Titus, este cel mai mare amfiteatru construit vreodată în timpul Imperiului Roman (188 de metri pe 156 şi 48,5 metri înălţime).

Putând primi între 50.000 şi 75.000 de spectatori, acesta a fost utilizat pentru luptele gladiatorilor şi alte spectacole publice. Colosseumul a fost folosit timp de aproape 500 de ani.

Numărul de vizitatori la Colosseum a ajuns în aproximativ zece ani de la un milion la şase milioane, inclusiv datorită succesului filmului Gladiatorul (2000) al lui Ridley Scott.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici