Comandantul cecen îndeamnă luptătorii care s-au predat Kievului să „facă tot posibilul să fie ucişi”

Comandantul cecen Apti Alaudinov a declarat că luptătorii care s-au predat de bună voie forţelor ucrainene nu merită să trăiască şi ar trebui „să facă tot posibilul să fie ucişi”, relatează The Kyiv Independent.

Urmărește
3309 afișări
Imaginea articolului Comandantul cecen îndeamnă luptătorii care s-au predat Kievului să „facă tot posibilul să fie ucişi”

Comandantul cecen îndeamnă luptătorii care s-au predat Kievului să „facă tot posibilul să fie ucişi”

„Le spun ucrainenilor: păstraţi-i pentru voi... Pot schimba pe oricine, dar nu pe cecenii care s-au predat în mod voluntar”, a afirmat Alaudinov într-un videoclip postat pe canalul său Telegram.

Unităţile cecene care luptă de partea Rusiei au fost desfăşurate în regiunea Kursk în timpul incursiunii surpriză lansate de Ucraina la începutul lunii august. Un număr de luptători ceceni au ajuns în captivitatea ucraineană, în timp ce unitatea Akhmat a fost acuzată de ruşi că a opus puţină rezistenţă la începutul incursiunii.

Alaudinov a declarat că este necesar să se asigure eliberarea prizonierilor ceceni răniţi, dar cei care s-au predat fără luptă ar trebui să încerce să se sinucidă.

„Cecenii au considerat întotdeauna că predarea în captivitate este cea mai mare ruşine. O astfel de ruşine nu poate fi spălată cu nimic altceva decât cu sângele tău”, a spus Alaudinov, citat de The Kyiv Independent.

„Doar ridică-te, ia ceva şi atacă pe cineva, fă tot posibilul să fii ucis”, a adăugat el.

Comandantul a negat anterior că luptătorii ceceni au fost capturaţi în timpul luptelor din regiunea Kursk. Rusia a lansat un contraatac în această regiune săptămâna trecută, încercând să alunge trupele ucrainene. Moscova susţine că a recucerit o serie de aşezări într-un avans „rapid”, în timp ce Kievul afirmă că atacul nu a obţinut un succes „serios” până la 13 septembrie.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici