Comisia Europeană acuză Guvernul Beata Szydło, cu tendinţe naţionaliste, de subminarea instrumentelor democratice de echilibru şi control, în special prin reformarea instanţei constituţionale.
Partidul de guvernământ Lege şi Justiţie (PiS), condus de Jarosław Kaczyński, a refuzat să aplice recomandările Uniunii Europene, acuzând Comisia Europeană că îşi depăşeşte limitele trasând indicaţii unui guvern ales în mod democratic.
Prim-vicepreşedintele CE, Frans Timmermans, a anunţat miercuri că vrea să aducă situaţia Poloniei în atenţia celorlalte state membre UE, conform unor oficiali europeni.
„Ideea este de a se obţine punctele de vedere ale guvernelor din ţările UE pentru primirea susţinerii necesare viitoarelor acţiuni”, a explicat un funcţionar UE, sub protecţia anonimatului.
Citeşte şi: Christine Lagarde, directorul FMI: Administraţia Donald Trump a transmis FMI că Statele Unite vor stabilitate financiară
Citeşte şi: Amnesty International critică situaţia romilor şi implicarea României în programul închisorilor secrete CIA
Citeşte şi: VIDEO Oficial NATO: Biroul de legătură al Alianţei Nord-Atlantice la Chişinău nu va fi o bază militară