Compania indoneziană Lion Air va efectua un control asupra celorlalte avioane Boeing 737 Max 8

Indonezia a cerut companiei Lion Air să efectueze un control asupra celorlalte avioane Boeing 737 Max 8, după ce un avion de acest tip s-a prăbuşit luni în mare, la doar 13 minute după ce a decolat, relatează site-ul postului CNN.

172 afișări
Imaginea articolului Compania indoneziană Lion Air va efectua un control asupra celorlalte avioane Boeing 737 Max 8

Compania indoneziană Lion Air va efectua un control asupra celorlalte avioane Boeing 737 Max 8

Un oficial din cadrul Ministerului de Transport a declarat pentru CNN că Lion Air deţine 11 avioane de acest tip, în timp ce compania aeriană Garuda Indonezia deţine doar unul.

"Am inspectat avionul deţinut de Garuda noaptea trecută, în timp ce Lion Air este încă în proces", a declarat oficialul, adăugând că speră ca trei avioane să fie inspectate în cursul nopţii de marţi, în timp ce restul de opt vor fi controlate în curând.

Nu este clar încă dacă avionul companiei Garuda a trecut toate testele.

Directorul executiv al companiei Lion Air, Daniel Putut Adi Kuncoro, a confirmat că Ministerul de Transporturi desfăşoară un astfel de control. "Aşteptăm rezultatele lor", a declarat acesta.

Un avion Boeing 737 al companiei aeriene Lion Air s-a prăbuşit la scurt timp după ce a decolat din capitala indoneziană Jakarta, au informat oficialii indonezieni. Cursa JT-610 a decolat din Jakarta luni dimineaţă la ora locală 6.20. Avionul ar fi trebuit să aterizeze o oră mai târziu în Pangkal Pinang. La bord se aflau 189 de persoane.

 

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici