Companiile aeriene au pierdut peste un milion de bagaje în 2007

Companiile aeriene din lume au "rătăcit" 42 de milioane de bagaje în 2007 şi au pierdut fără urmă peste un milion dintre acestea, anunţă organizaţia The Air Transport Users Council (AUC) într-un raport, susţinând că aceasta este cea mai serioasă problemă din ultimii ani, relatează BBC News Online.

14 afișări
Imaginea articolului Companiile aeriene au pierdut peste un milion de bagaje în 2007

Companiile aeriene au pierdut peste un milion de bagaje în 2007 (Imagine: Mediafax Foto)

Unele companii aeriene au încercat o îmbunătăţirea a serviciilor privind bagajele, dar pasagerii nu primesc compensaţiile cuvenite, mai arată acest grup de presiune. Potrivit reclamaţiilor, călătorii care nu prezintă chitanţe pentru obiectele pierdute nu sunt rambursaţi integral, arată raportul grupului, care mai precizează că, în alte cazuri, companiile au luat în calcul deprecierea valorii acestor obiecte.

Tina Tietjen, preşedintele AUC, a arătat că pasagerii ar putea suporta pierderi importante, deoarece "companiile aeriene nu vor rambursa integral cheltuielile de achiziţionare a unor obiecte esenţiale în situaţia în care au rămas fără bagaje".

Aceasta a salutat eforturile companiilor aeriene de a-şi îmbunătăţi serviciile de bagaje, dar a adăugat că este nevoie, de asemenea, ca acestea să acorde mai multă atenţie în situaţiile în care lucrurile se îndreaptă într-o direcţie greşită. "Companiile aeriene continuă să lase acoperirea riscurilor în seama pasagerilor", a adăugat ea.

Datele publicate de AUC arată că 42 de milioane de bagaje au fost rătăcite în 2007, în comparaţie cu 34 de milioane în 2006 şi 30 de milioane în 2005. Grupul de presiune estimează că, având în vedere o dublare a numărului de pasageri preconizată pentru următorul deceniu, companiile aeriene ar putea rătăci aproximativ 70 de milioane de bagaje pe an până în 2019.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici