Condamnarea la moarte a fostului preşedinte Mohammed Morsi, confirmată de un tribunal egiptean

Un tribunal egiptean a confirmat marţi condamnarea la moarte a fostului preşedinte Mohammed Morsi, pentru că a evadat din închisoare şi a complotat cu militanţi străini pentru a elibera islamişti din detenţie, în timpul revoltei din 2011, relatează BBC News Online.

242 afișări
Imaginea articolului Condamnarea la moarte a fostului preşedinte Mohammed Morsi, confirmată de un tribunal egiptean

Condamnarea la moarte a fostului preşedinte Mohammed Morsi, confirmată de un tribunal egiptean (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Morsi a fost condamnat iniţial la moarte în mai, dar pedeapsa a fost confirmată după consultări cu Marele Muftiu, liderul religios egiptean.

Pedepsele cu moartea pentru alţi cinci membri ai grupării Fraţii Musulmani, inclusiv ghidul său suprem Mohammed Badie, au fost de asemenea confirmate. Alţi 101 acuzaţi au fost condamnaţi la moarte în contumacie.

Mohammed Morsi poate ataca în apel această sentinţă, care a fost denunţată drept "farsă" de susţinătorii săi.

Morsi a evadat din închisoarea Wadi Natroun în ianuarie 2011 şi a fost acuzat că a complotat cu militanţi străini pentru a elibera mai mulţi islamişti din detenţie.

Revolta din 2011 a pus capăt regimului de 30 de ani al preşedintelui Hosni Mubarak, iar Morsi a fost ales preşedinte un an mai târziu.

În iulie 2013, el a fost înlăturat de la putere de armata condusă de actualul preşedinte Abdul Fattah al-Sisi, în urma protestelor faţă de regimul său, şi deja execută o pedeapsă de 20 de ani de închisoare pentru că a ordonat arestarea şi torturarea unor manifestanţi.

Morsi a mai fost condamnat marţi, de acelaşi tribunal, la închisoare pe viaţă pentru spionaj în favoarea unor grupări militante străine, inclusiv Hamas.

Judecătorul a afirmat că gruparea Fraţii Musulmani a "colaborat cu mişcarea palestiniană Hamas pentru a se infiltra prin frontierele estice ale Egiptului şi a ataca închisori", potrivit televiziunii de stat egiptene.

Alţi 16 membri ai grupării Fraţii Musulmani au fost condamnaţi la moarte pentru că ar fi livrat documente secrete în străinătate în perioada 2005-2013.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici