Confruntări în Turcia, între manifestanţi kurzi şi poliţie

Publicat: 12 07. 2010, 08:19
Actualizat: 06 11. 2012, 10:03

Manifestanţii, care s-au adunat în mai multe cartiere din oraş, au acuzat forţele de securitate că au mutilat cadavre ale unor membri din cadrul Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK, ilegal), împuşcaţi recent de armată în timpul unor confruntări, după care le-au predat familiilor lor.

Împiedicaţi de autorităţi să înainteze, manifestanţii au aruncat cu pietre şi au utilizat bastoane împotriva scutierilor, care au ripostat cu gaze lacrimogene. Au fost arestaţi cel puţin zece manifestanţi.

Majoritatea magazinelor din Diyarbakir au fost închise, o măsură utilizată în mod tradiţional pentru susţinerea cauzei kurde şi pentru a protesta, astfel, faţă de statul turc, în sud-estul ţării.

PKK şi-a multiplicat atacurile împotriva forţelor turce de la sfârşitul lui mai, punând capăt unei relative acalmii în zona sud-estică a Anatoliei.

În conflictul kurd din Turcia au fost ucise 45.000 de persoane de la începutul lui 1984, când a debutat insurecţia PKK, o organizaţie considerată teroristă de Ankara, Statele Unite şi Uniunea Europeană.