Confruntări violente în Chile, în timpul unei greve naţionale de 48 de ore

Cel puţin 36 de persoane au fost rănite şi alte 348 au fost reţinute miercuri în Chile, în urma unor confruntări violente între poliţie şi participanţii la o grevă naţională de 48 de ore.

175 afișări

Printre răniţi se numără 19 poliţişti şi 17 civili, a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Andres Chadwick, care a apreciat că greva - nejustificată din punctul de vedere al autorităţilor - "nu a reuşit să paralizeze ţara", aşa cum îşi propuseseră organizatorii.

Zeci de sindicate au făcut apel pentru o grevă de 48 de ore la nivel naţional, cerând o serie de măsuri în vederea unei mai bune distribuiri a rezultatelor creşterii economice a ţării.

Cele mai violente confruntări au avut loc la Santiago, unde poliţia a recurs la tunuri cu apă şi gaze lacrimogene pentru a degaja intersecţiile de barajele de cauciucuri aprinse instalate de manifestanţi sau pentru a-i dispersa pe protestatari. Incidentele s-au înregistrat în principal în apropierea universităţilor din capitală, unde în ultimele săptămâni au mai avut loc confruntări violente între forţele de ordine şi studenţii care au organizat manifestaţii de amploare pentru a solicita o reformă a educaţiei.

Greva de miercuri a determinat închiderea mai multor birouri administrative, însă Guvernul consideră că mişcarea de protest reprezintă un eşec, în condiţiile în care transporturile au funcţionat aproape normal în întreaga ţară.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici