Continuă seria morţilor suspecte în Rusia: fostul şef adjunct al poliţiei politice a fost găsit în casă fără viaţă

  • Vladimir Makarov, în vârstă de 72 de ani, fusese concediat la ordinele directe venite de la Kremlin.
  • S-a împuşcat în casă.
  • De câteva luni, decesele unor persoane apropiate lui Putin se tot adună, de la finanţe la servicii.
1125 afișări
Imaginea articolului Continuă seria morţilor suspecte în Rusia: fostul şef adjunct al poliţiei politice a fost găsit în casă fără viaţă

Fost funcţionar al Ministerului de Interne, general-maior, numărul doi în „unitatea anti-extremism” a poliţiei ruse, adică responsabil cu vânarea activiştilor şi a jurnaliştilor supărători, Vladimir Makarov, 72 de ani, fusese concediat recent din ordinul direct al Kremlinului.

A fost găsit mort în casa lui din Golikovo, de la periferia Moscovei. Cadavrul a fost găsit luni de poliţie, care a inclus imediat cazul la sinucidere.

Generalul-maior Vladimir Makarov, în vârstă de 72 de ani, a contribuit la coordonarea represiunii împotriva activiştilor din opoziţie. Ultimul său rol a fost cel de adjunct al şefului unităţii antiextremism a poliţiei, iar în ianuarie a fost descris de mass-media drept „principalul organizator al vânătorii de activişti ai opoziţiei şi jurnalişti incomozi”.

„Extremist”, în Rusia, este oricine acţionează în opoziţie cu guvernul, de la Alexei Navalnîi la majoritatea jurnaliştilor independenţi. Makarov a făcut investigaţii şi asupra simplilor demonstranţi, printre miile care ieşiseră în stradă în primele zile de război.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Taguri:
poliţia,
rusia,

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici