Cooperarea economică între Serbia şi Kosovo s-a îmbunătăţit, dar un acord politic încă este departe

  • Aleksandar Vucici: Cooperarea economică între Serbia şi Kosovo s-a îmbunătăţit, dar un acord politic încă este departe
  • Preşedintele Serbiei: Cred că acordurile economice sunt "foarte importante", dar "nu spun că suntem aproape de o soluţie politică"
  • Serbia va încerca să menţină relaţii echilibrate atât cu Ocidentul, cât şi cu Rusia şi China
184 afişări
Imaginea articolului Cooperarea economică între Serbia şi Kosovo s-a îmbunătăţit, dar un acord politic încă este departe

FOTO: Profimedia

Preşedintele Serbiei, Aleksandr Vucici, a semnalat, marţi, că nu se apropie de niciun acord politic cu Administraţia din Kosovo, în pofida negocierilor economice mediate de SUA cu liderii fostei provincii sârbe.

Kosovo şi-a proclamat independenţa în 2008, iar, pentru Serbia, normalizarea relaţiilor cu fosta provincie reprezintă o precondiţie pentru admiterea în Uniunea Europeană.

Belgradul şi Priştina au acceptat să coopereze la nivel economic, în cadrul unui acord mediat de SUA şi catalogat de preşedintele Donald Trump drept un "succes".

Aleksandr Vucici a subliniat că astfel de acorduri sunt paşi în direcţia cea bună, dar a semnalat că drumul până la normalizarea politică este lung.

"Cred că astfel de acorduri sunt foarte importante pentru a menţine pacea, pentru a rezolva problemele şi pentru a avea un viitor mai bun pentru copiii noştri. Nu spun că suntem aproape de o soluţie politică", a afirmat Aleksandr Vucici, într-un interviu acordat agenţiei de presă Reuters.

Preşedintele Serbiei a precizat că va încerca să menţină relaţii echilibrate atât cu Ocidentul, cât şi cu Rusia şi China. "Dacă trăieşti într-o ţară mică aflată geografic la o intersecţie, atunci politica trebuie să fie menţinerea păcii şi a stabilităţii, fie prin a nu avea dispute cu nimeni, ceea ce este imposibil, fie prin a avea dispute cu toată lumea în mod egal. Serbia este pe o direcţie europeană, dar trebuie să supravieţuiască şi are prieteni atât în SUA, dar are prieteni de care nu îi este ruşine şi la Moscova şi Beijing. Uneori, trebuie să ne protejăm neutralitatea militară rămânând singuri", a subliniat Aleksandr Vucici.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici