Coreea de Nord şi Coreea de Sud au reluat negocierile pentru redeschiderea complexului industrial Kaesong
Negocierile au fost reluate către ora locală 10.00 (4.00, ora României) şi au loc după alte două reuniuni, luna aceasta, care nu au fost suficiente în vederea unei apropierei a poziţiilor asupra unei redeschiderii pe termen a complexului, închis în mod unilateral la începutul lui aprilie de către Phenian, în plină perioadă de tensiune între cele două ţări.
„Voi face tot ceea ce este posibil pentru a redeschide Kaesong şi a-l transforma într-un parc industrial internaţional”, a declarat pentru jurnalişti Kim Ki-woong, şeful diplomaţiei sud-coreene.
Phenianul şi Seulul vor să repornească această zonă de activităţi industriale considerată crucială atât pentru economia nord-coreeană, cât şi pentru întreprinderi sud-coreene care au pierdut milioane de dolari după plecarea celor aproximativ 53.000 de muncitori nord-coreeni.
Aceste negocieri au loc după mai multe luni de tensiuni puternice în peninsula coreeană, în urma unor ameninţări proferate de către Coreea de Nord, a cărei economie este afectată de o consolidare a sancţiunilor impuse de către ONU după ce a efectuat un test nuclear în februarie.
Cele două ţări refuză amândouă să îşi asume responsabilitatea acestei crize, iar regimul nord-coreean nu vrea să se angajaeze că nu va mai închide în mod arbitrar complexul în cazul unor noi tensiuni.
Cu scopul de a reduce acest risc, Coreea de Sud doreşte să aducă întreprinderi străine în complex, situat la aproximativ zece kilometri de frontieră, pe teritoriul nord-coreean.
Coreea de Nord a avertizat sâmbătă că de situaţia complexului Kaesong depinde viitorul relaţiilor intercoreene.
„Nu se poate înregistra vreun progres în relaţiile intercoreene dacă problema complexului industrial Kaesong nu este soluţionată”, a avertizat regimul într-un comunicat difuzat de presa oficială.
Citeşte şi: Coreea de Nord, DE ACORD cu negocieri internaţionale: „Suntem pregătiţi să discutăm pentru a destinde tensiunile din peninsulă”
Citeşte şi: Coreea de Nord se pregăteşte pentru noi TESTE NUCLEARE. Imaginile din satelit care dezvăluie lucrările subterane
Citeşte şi: Nord-coreenii construiesc o staţiune de schi de talie mondială. Ce dotări are proiectul lui Kim Jong-Un – FOTO