Coronavirus în lume LIVE UPDATE 11 august. Peste 20 de milioane de cazuri/Autoizolare de 14 zile pentru cei care sosesc în Finlanda din „zonele roşii“

  • Peste 20 de milioane de cazuri de Covid-19 au fost înregistrate la nivel mondial, iar cel puţin 734.000 de oameni au murit, conform datelor Universităţii Johns Hopkins.
  • SUA reprezintă de departe cel mai grav afectat stat, cu mai mult de 5 milioane de cazuri şi 160.000 de decese.
  • În ultimele patru săptămâni, a crescut cu 90% numărul de cazuri de coronavirus în rândul copiilor din SUA, potrivit unui nou raport.
1502 afișări
Imaginea articolului Coronavirus în lume LIVE UPDATE 11 august. Peste 20 de milioane de cazuri/Autoizolare de 14 zile pentru cei care sosesc în Finlanda din „zonele roşii“
Numărul de cazuri noi de Covid-19 din Japonia scade sub 1.000 pentru prima dată în aproape două săptămâni

842 de cazuri noi de Covid-19 au fost identificate luni în Japonia, pentru prima dată în 13 zile numărul infecţiilor raportate într-o zi scăzând sub 1000.

Semne pozitive au apărut şi la Tokyo, unde au fost înregistrate multe dintre noile cazuri. Capitala japoneză a înregistrat 196 de infecţii luni, fiind pentru prima dată în ultimele două săptămâni când numărul zilnic de cazuri a scăzut sub 200.

Luni au fost raportate cinci decese în toată ţara, au spus autorităţile.

Până în prezent, în ţară au fost înregistrate 49.630 de cazuri şi cel puţin 1.065 de decese.

Copiii ar putea răspândi coronavirusul precum o răceală obişnuită

Copiii ar putea răspândi Covid-19 la fel de uşor cum răspândesc răceala obişnuită, a spus William Haseltine, fost profesor la Harvard Medical School.

„Există toate motivele pentru a suspecta că acest virus, deşi te poate ucide, se comportă aproape ca o răceală, în ceea ce priveşte transmisia. Cine sunt cei care conduc răcelile? Copiii“, a spus Haseltine, luni.

Copiii pot fi infectaţi şi pot îmbolnăvi pe alţii, aşa că ar trebui să poarte măşti, a avertizat Haseltina. El a spus că micuţii de până la 5 ani pot fi „extrem de contagioşi pentru alte persoane“.

Numărul de cazuri globale de coronavirus depăşeşte 20 de milioane

Numărul de cazuri de coronavirus a depăşit 20 de milioane la nivel mondial, conform datelor deţinute de Universitatea Johns Hopkins.
JHU raportează că numărul actual de cazuri din întreaga lume este de 20.001.019. Cel puţin 733.897 de oameni au murit la nivel global.

Statele Unite au raportat cele mai multe decese şi cele mai multe cazuri confirmate la nivel mondial. Cel puţin 5.085.821 de cazuri de coronavirus au fost înregistrate în SUA, cu peste 163.370 de decese.

Dr. Ashley Bloomfield, directorul general al Sănătăţii din Noua Zeelandă s-a testat în direct

În Noua Zeelandă, dr. Ashley Bloomfield s-a lăsat testat de Covid-19 în timpul unei conferinţe de presă în direct pentru a încuraja publicul să accepte să i se facă testele.

El a făcut testul la sfârşitul unei conferinţe de presă luni la Wellington, spunând: „Nu aştept ca cineva să facă ceva ce nu aş face eu singur“.

Trump amână summitul G7 până după luna noiembrie

Preşedintele SUA, Donald Trump, a spus că a cerut ca summitul G7 să fie amânat până după alegerile prezidenţiale americane din noiembrie, după o întârziere anterioară din cauza crizei Covid-19.

„Mă gândesc să îl fac (summitul – n.r.) după alegeri“, a spus Trump jurnaliştilor la un briefing de presă.

Autoizolare de 14 zile pentru persoanele care sosesc în Finlanda din „ţările din zona roşie“

Persoanele care sosesc în Finlanda din „zonele roşii“ trebuie să se autoizoleze timp de 14 zile. Altfel, riscă să fie amendate sau să petreacă până la trei luni în închisoare.  

Anunţând că noile reguli vor fi puse în aplicare „cât mai curând“, ministrul Sănătăţii, Krista Kiuru, a mai spus că pentru cei care sosesc în ţară s-ar putea impune testarea obligatorie.

Numărul de cazuri de Covid-19 în rândul copiilor din SUA a crescut cu 90% în ultimele 4 săptămâni

În ultimele patru săptămâni s-a înregistrat o creştere de 90% a numărului de cazuri de Covid-19 în rândul copiilor din SUA, potrivit unui raport publicat luni de Academia Americană de Pediatrie.

Conform acestui nou raport, în perioada 9 iulie - 6 august au existat 179.990 de noi cazuri de Covid-19 în rândul copiilor din SUA. Creşterea se poate datora faptului că se fac mai multe testări, a spus AAP. La începutul pandemiei, testarea a fost rezervată celor mai bolnavi.
 
Olanda impune măsuri suplimentare pentru români: Testele pentru COVID-19 devin obligatorii pe aroportul din Amsterdam 
Când nu merge cu frumosul, se face apel la măsuri mai dure. Autorităţile din Spania apelează la campanii extrem de dure ca să-i sensibilizeze pe cetăţenii care nu respectă regulile sanitare. Ce video i-a speriat pe cetăţeni

 

 

Dar pe măsură ce numărul de infecţii a crescut, lista simptomelor a început să crească. Acum, cercetătorii de la Universitatea California şi din întreaga lume au început să aibă în vedere o gamă mult mai vastă de simptome, mai mult de 30 la număr, pentru a ajunge la cauzele profunde ale bolii. Deocamdată există o mulţime de necunoscute legate de manifestarea virusului.
 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici