Cristian Eremia: Putin este ultima soluţie a lui Lukaşenko

  • Cristian Eremia, fost ataşat şi militar în Rusia şi Ucraina: Rusia are un scenariu de integrare a Belarusului.
  • Cristian Eremia: Svetlana, lidera opoziţiei, a fost forţată să părăsească ţara.
  • Eremia spune că situaţia e total diferită de ceea ce s-a întâmplat la Kiev.
786 afișări
Imaginea articolului Cristian Eremia: Putin este ultima soluţie a lui Lukaşenko

Profimedia

Cristian Eremia, fost ataşat şi militar în Rusia Ucraina, a vorbit despre situaţia din Belarus, în contextul protestelor care au loc de o săptămâna pentru îndepartarea preşedintelui Lukaşenko.

El  consideră că Svetlana Tihanovskaia, liderul opoziţiei din Belarus, a fost nevoită să părăsească ţara şi a făcut o înţelegere cu puterea de la Minsk pentru siguranţa ei şi a familiei sale. Pe acest fond, opoziţia a redus treptat energia demonstranţilor şi a făcut posibilă reinstalarea treptată a preşedintelui pe poziţie de forţă. 

Din păcate, Svetlana a părăsit teritoriul, era singura care putea mobiliza opoziţia în acele momente. Eu personal cred că a fost obligată să părăsească teritoriul Belarus, s-a petrecut noaptea undeva la 3. A părăsit vama şi a trecut în Lituania. Oricine cunoaşte spaţiul îşi poate imagina că nu se poate părăsi o vamă controlată de forţele tiranului, fie şi noaptea, decât dacă a existat o înţelegere prin care să-i asigure securitatea ei sau a soţului,” a precizat Eremia, fost ataşat şi militar în Rusia Ucraina

El consideră că Lukaşenko a fost nevoit să apeleze la Putin, un fost rival, pentru că nu avea altă soluţie.

Lukaşenko a făcut apel la ultima soluţie, Moscova, Putin. El nu mai avea nicio şansă în relaţiile cu Occidentul să capete ceva susţinere, dovadă că a trecut din nou la acuze la adresa NATO, a UE. Plutesc în aer noi şi noi sancţiuni. Era pierdut fără să apeleze din nou la Putin, un Putin cu care s-a certat în ultimul an şi jumătate.

 Au apărut imagini că s-ar comasa trupe ruseşti la graniţe. Nu stau în picioare. Există destule dislocări care să facă posibilă oricând o intervenţie a Rusiei în Belarus. Din punctul meu de vedere, eu cred că un scenariu care va fi aplicat Belarusului, că sigur va fi un scenariu, va fi unul particularizat dedicat pentru Belarus. Mai este o particularitate, dată de faptul că Lukaşenko şi-a curăţat conducerea structurilor de forţă de orice urmă de agent străin,” a adăugat Cristian Eremia.

Imaginea zecilor de mii de oameni care protestează împotriva lui Lukaşenko pe străzile din Minsk a impresionat toată lumea. Marşul libertăţii a avut loc pe fondul furiei generale în privinţa presupuselor fraude masive de la alegerile prezidenţiale care au avut loc acum o săptămână.  

”Avem de a face cu o răzmeriţă neorganizată, o opoziţie neorganizată. E o diferenţă totală faţă de ce s-a întâmplat în 2013-2014 la Kiev, maidanul. Nu este creată masa critică în rândul opozanţilor. Lukaşenko se bucură în continuare de sprijinul populaţiei rurale şi a celei vârstnice. În al doilea rând nu există lideri ai opoziţiei. Nu există un lider serios. Mulţimea are nevoie de cineva pentru a fi mobilizată,” crede Eremia.

 

 

 

 

 

 

 

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici