Criza din Cehia ar putea influenţa referendumul irlandez

Irlanda şi-ar putea revizui planurile de a convoca un nou referendum privind Tratatul de la Lisabona, din cauza situaţiei neclare a acestuia în Cehia, a apreciat, sâmbătă, ministrul luxemburghez de Externe, Jean Asselborn.

21 afișări
Imaginea articolului Criza din Cehia ar putea influenţa referendumul irlandez

Ministrul luxemburghez de Externe, Jean Asselborn (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Dacă, din cauza crizei politice de la Praga, "votul de ratificare în Cehia nu va avea loc înaintea Consiliului European din iunie, vor exista cu siguranţă probleme legate de data referendumului din Irlanda", a afirmat Asselborn, care a participat la o reuniune informală a miniştrilor de Externe europeni.

O nouă întârziere în procesul de ratificare ar putea fi fatală pentru Tratat, elaborat cu dificultate de ţările membre UE pentru a înlocui proiectul de Constituţie europeană, respins în 2005 la referendumurile din Franţa şi Olanda, a adăugat el.

"Cred că Tratatul de la Lisabona a ajuns la capătul flexibilităţii (...) şi, dacă eşuează şi de această dată, cred că acest lucru va fi în detrimentul oricărei idei europene", a spus Asselborn.

Irlanda, singura ţară UE care trebuie să organizeze referendum pentru ratificarea Tratatului, a respins deja textul în iunie 2008. Autorităţile irlandeze s-au angajat să convoace o nouă consultare înainte de sfârşitul lunii octombrie, însă nu au stabilit încă data exactă.

Secretarul de stat irlandez pentru Afaceri Europene, Dick Roche, a dat însă asigurări că procesul de ratificare din Cehia nu va influenţa situaţia din Irlanda. "Ca şi Cehia şi alte ţări membre, şi Irlanda a depus eforturi pentru a ajunge unde suntem astăzi (...) şi nu cred că deciziile noastre trebuie să depindă de alt stat", a precizat el.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici