Criza din Mediterană. Erdogan îl atacă pe Macron: Este un incapabil ambiţios

  • Erdogan l-a atacat joi pe omologul său francez, Emmanuel Macron, numindu-l ”incapabil ambiţios.”
  • Relaţiile dintre Paris şi Ankara s-au deteriorat considerabil în ultimele săptămâni din cauza sprijinului pe care Franţa îl acordă Grecie.
  • Turcia îşi revendică dreptul de a exploata zăcămintele de hidrocarburi într-o zonă maritimă pe care Atena o consideră sub suveranitatea sa.
2230 afișări
Imaginea articolului Criza din Mediterană. Erdogan îl atacă pe Macron: Este un incapabil ambiţios

Profimedia

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan l-a atacat joi pe omologul său francez, Emmanuel Macron, numindu-l ”incapabil ambiţios,” din cauza sprijinului său ferm acordat Greciei în criza cu Turcia din estul Mediteranei.
 
În timpul unei conferinţe video cu liderii locali ai partidului său, preşedintele turc şi-a justificat politică externă şi l-a atacat, în special, pe şeful statului francez, care l-a criticat dur în ultima perioadă.
 
De ce este Turcia în Siria, Libia, în estul Mediteranei, întreabă unii. (...) Dacă Turcia renunţă la orice, Franţa ar putea să rezolve dezordinea pe care ambiţiosul incapabil care o conduce a provocat-o şi să adopte o politică a bunului simţ?," a afirmat Erdogan, potrivit Le Figaro.
 
Relaţiile dintre Paris şi Ankara s-au deteriorat considerabil în ultimele săptămâni din cauza sprijinului pe care Franţa îl acordă Greciei în conflictul dintre aceasta şi Turcia, în estul Mediteranei. 
 
Turcia îşi revendică dreptul de a exploata zăcămintele de hidrocarburi într-o zonă maritimă pe care Atena o consideră sub suveranitatea sa. Cele două ţări au avut mai multe schimburi de replici, au efectuat manevre militare şi au trimis nave în zonă.
 
Franţa şi-a arătat clar sprijinul pentru Grecia prin desfăşurarea de nave de război şi avioane de luptă în regiune, iniţiativă denunţată de preşedintele turc.
 
Tensiunea dintre cele două ţări a crescut săptămâna trecută când şeful statului francez a declarat că ”poporul turc, care este un popor grozav, merită altceva”, aparent făcând aluzie la acţiunile guvernului turc şi la consecinţele acestora. Erdogan a acuzat, de asemenea, joi, ţările din regiune şi Uniunea Europeană că au stabilit „capcanele” pentru Turcia şi că au propriile „calcule” referitoare la regiune. "Cu sprijinul naţiunii noastre, vom continua să facem ceea ce este bine, corect şi benefic pentru ţara noastră", a subliniat el.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici