CRIZA DIN UCRAINA: Preşedintele Petro Poroşenko va anunţa în curând o încetare a focului în estul ţării

Publicat: 18 06. 2014, 11:20
Actualizat: 23 04. 2020, 05:57

„Planul de pace începe cu ordinul meu de încetare unilaterală a focului”, a declarat preşedintele prooccidental citat de agenţia Interfax-Ucraina.

„Imediat după aceea, vom primi susţinere faţă de acest plan prezidenţial din partea tuturor participanţilor (implicaţi în conflict). Totul se va desfăşura foarte rapid”, a adăugat Poroşenko.

Acest anunţ intervine după ce Kremlinul a anunţat marţi seara că preşedintele rus Vladimir Putin a discutat cu omologul său ucrainean despre o eventuală încetare a focului, în timp ce doi jurnalişti ruşi au fost ucişi în estul separatist al Ucrainei. 

În planul său de pace, preşedintele ucrainean i-a cerut, de asemenea, preşedintelui Putin să recunoască oficial noua conducere a ţării după înlăturarea administraţiei proruse, la sfârşitul lui februarie.

Poroşenko a promis, de asemenea, miercuri amnistie pentru „cei care vor depune armele şi pentru cei care nu au comis infracţiuni grave”. 

Insurecţia prorusă s-a soldat cu cel puţin 320 de morţi începând cu 13 aprilie, când a fost lansată o operaţiune militară ucraineană.