CRONOLOGIE: Principalele atacuri islamiste comise în Franţa în ultimii 20 de ani

Bărbatul decapitat vineri în atacul de la instalaţia de gaz industrial din Isère era angajatorul presupusului autor al atentatului, arestat, relatează AFP, care prezintă pe site principalele atacuri atribuite unor islamişti, comise în Franţa în ultimii 20 de ani.

434 afișări
Imaginea articolului CRONOLOGIE: Principalele atacuri islamiste comise în Franţa în ultimii 20 de ani

CRONOLOGIE: Principalele atacuri islamiste comise în Franţa în ultimii 20 de ani (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

2015

- 22 aprilie: un student la informatică cu dublă cetăţenie franceză şi algeriană este arestat la Paris în timp ce pregăteşte, potrivit poliţiei, un atentat "iminent" împotriva unor biserici. El are armament de război asupra sa şi este cunoscut faptul că vrea să plece să se alăture jihadiştilor în Siria.

- 3 februarie: trei militari aflaţi în post în faţa unui centru comunitar evreiesc din Nisa sunt agresaţi cu cuţitul. Moussa Coulibaly, care locuieşte la Mantes-la-Jolie (Yvelines), este arestat. El îşi exprimă, în timpul arestului preventiv, ura faţă de Franţa, poliţie, militari şi evrei.

- 8 ianuarie: Amédy Coulibaly omoară o poliţistă municipală şi răneşte un agent municipal la Montrouge (Hauts-de-Seine), după care ia mai multe persoane ostatice, o zi mai târziu, într-un magazin alimentar kasher de la Porte de Vincennes, în arondismentul al XX-lea din Paris. El ucide patru persoane şi este împuşcat într-un asalt RAID pe 9 ianuarie. Anchetatorii îi impută agresarea unui bărbat care făcea jogging, rănit grav prin împuşcare la Fontenay-aux-Roses (Val-de-Marne) pe 7 ianuarie, şi detonarea unei maşini-capcană la Villejuif (Val-de-Marne) pe 9 ianuarie.

- 7 ianuarie: fraţii Chérif şi Saïd Kouachi pătrund în sediul revistei Charlie Hebdo, în arondismentul al XI-lea din Paris, şi omoară cu puşti de tip Kalaşnikov 12 persoane, inclusiv pe desenatorii Wolinski, Cabu, Charb şi Tignous şi doi poliţişti. Se baricadează, o zi mai târziu, într-o întreprindere din Dammartin-en-Goële (Seine-et-Marne), şi sunt omorâţi într-o intervenţie GIGN.

2014

- 20 decembrie: un bărbat în vârstă de 20 de ani agresează poliţişti, cu un cuţit, strigând "Allah Akbar", la comisariatul din Joué-lès-Tours (Indre-et-Loire), după care este împuşcat.

2013

- 25 mai: un tânăr militar aflat în post este agresat cu un cutter, în La Défense (Hauts-de-Seine), de către un tânăr convertit la islam. Acesta din urmă, arestat câteva zile mai târziu, recunoaşte că a acţionat din motive islamiste.

2012

- 11-19 martie: Mohamed Merah, un delincvent mărunt care reclamă legături cu Al-Qaida, ucide prin împuşcare trei militari, pe 11 şi 15 martie, la Toulouse şi Montauban, iar pe 19 martie omoară trei copii şi un cadru într-un colegiu evreiesc de la Toulouse. El este împuşcat mortal într-o intervenţie RAID, pe 22 martie.

În perioada 1995-1996, o campanie de atentate lansată din Algeria de către fostul "emir" al Grupului islamic armat (GIA) Djamel Zitouni se soldează, în Franţa, cu 12 morţi şi aproape 200 de răniţi:

- 3 decembrie 1996: o bombă artizanală explodează la bordul unei rame aparţinând RER-B, în staţia Port-Royal, în arondismentul al V-lea din Paris, ucide patru persoane şi răneşte alte 91.

- 17 octombrie 1995: explozia unei butelii de gaz, într-o ramă, pe linia C a RER, între staţiile Musée d'Orsay şi Saint-Michel, răneşte aproximativ 30 de persoane.

- 7 septembrie: o maşină-capcană explodează în faţa unei şcoli evreieşti la Villeurbanne (Rhône) şi răneşte 14 persoane.

- 3 septembrie: patru femei sunt rănite în explozia unei bombe improvizate într-o oală sub presiune, într-o piaţă de pe bulevardul Richard-Lenoir (arondismentul al XI-lea din Paris).

- 17 august: explozia unei minibutelii, într-o pubelă, pe bulevardul Friedland, în apropiere de Place de l'Etoile, la Paris, răneşte 17 persoane.

- 25 iulie: o butelie, umplută cu şuruburi şi cuie, explodează într-o ramă RER-B, în staţia Saint-Michel, omorând opt persoane şi rănind alte 119.

- 11 iulie 1995: şeicul Abdelbaki Sarhaoui, imamul moscheei de pe strada Myrha, în arondismentul al XVIII-lea din Paris, este asasinat cu un glonţ în cap, împreună cu unul dintre adepţii săi.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici