Cum a fost decisă soarta Primăverii de la Praga într-o toaletă slovacă

În urmă cu 55 de ani,  pe 21 august 1968, tancurile sovietice au intrat neanunţate în capitala Cehoslovaciei, Praga.

În câteva săptămâni, prin aplicarea forţei militare brute, Moscova a reuşit să suprime eforturile de libertate ale acelei ţări, înlocuirea comunismului represiv cu „socialismul cu chip uman”.

Imaginile cu tancurilor sovietice întâmpinate de cetăţeni cehoslovaci furioşi şi oprite în loc au transmis un mesaj puternic în întreaga lume. Nu numai despre eroismul şi tragedia cehilor şi slovacilor, ci şi despre natura despotică şi imperialistă  a totalitarismului sovietic.

Moscova şi-a numit invazia eufemistic drept o „intervenţie” motivată de dorinţa de a salva Cehoslovacia din ghearele Occidentului „rău”, de fascism, capitalism şi aşa mai departe. Părerile populaţiei cehoslovace nu au fost luate în considerare.

Nu era prima dată când Moscova trimitea tancuri pentru a zdrobi opoziţia din ţările vecine recalcitrante. S-a întâmplat în Berlinul de Est în 1953 şi la Budapesta în 1956.  

Dar cum s-a întâmplat? 

Un ucrainean, generalul-maior al Armatei Roşii, Petro Hryhorenko, care devenise disident şi urma să ajungă într-un spital de psihiatrie, a predat Ambasadei Cehoslovacei o scrisoare prin care exprimă convingerea că intervenţia sovietică ar fi improbabilă în  Cehoslovacia, blocând drumurile de la graniţele sale şi apărându-şi aeroporturile.

Războiul ar fi un „act nebun”, i-a spus el unui prieten disident.

Dar liderul sovietic Leonid Brejnev a continuat  „expediţia militară” şi, prin urmare, a salvat imperiul sovietic de la implozie. 

În mai 1968, prizonierul politic ucrainean Valentin Moroz, un istoric carre a descris pe viu mecanica totalitarismului şi rusificării, dar şi condiţiile din Gulag, i-a transmis un mesaj către şeful Partidului Comunist din Ucraina, Petro Shelest, desenând un paralelă între situaţia din Cehoslovacia şi Ucraina.

„Comuniştii din Cehoslovacia le demonstrează comuniştilor din toate ţările necesitatea de a arunca peste bord ceea ce a devenit un balast şi de a deschide ecluzele acelor forţe care garantează un viitor”, a scris el. „Vor reuşi comuniştii din Ucraina să stăpânească această lecţie?”

Liderul ucrainean avea motive proprii să se simtă ameninţat de ceea ce se întâmplă peste graniţă în Cehoslovacia. Fermentul şi disidenţa erau în creştere în Ucraina sovietică. În primăvara anului 1968, el s-a confruntat cu cel mai mare protest până acum din partea publicului ucrainean cu privire la represiunea politică şi „denaturarea naţionalităţilor” în Ucraina, din partea a 139 de oameni de ştiinţă, scriitori, artişti şi studenţi.

Shelest a mers într-un fel pentru a calma inteligenţa naţională şi pentru a sprijini utilizarea mai mare a limbii ucrainene şi a simţului identităţii ucrainene, dar cu Moscova supărată ca urmare a acestui fapt,  el a denunţat în mod obişnuit „reformismul şi revizionismul” şi a importat „elementele contrarevoluţionare ucrainene perfide” . 

Shelest a fost cel care i-a convins pe liderii de la Kremlin „că eu şi Cehoslovacia suntem vecini şi că nu vom permite epidemiei (occidentale) să se răspândească aici”.

Shelest s-a dus la  Bratislava pe 3 august, într-o întâlnire secretă cu Vasil Bilak, un oficial  al partidului slovac şi un etnic rus.

Shelest a consemnat: „Seara, în sfârşit, l-am întâlnit pe Bilak şi am convenit că va vizita toaletele publice la ora 20:00, că eu voi apărea acolo în acelaşi timp, iar apoi voi preda scrisoarea prin ofiţerul nostru KGB Savchenko. Şi aşa s-a întâmplat. Ne-am întâlnit „întâmplător” în toaletă, iar Savcenko mi-a strecurat pe furiş un plic care conţinea scrisoarea mult aşteptată”.

Şi astfel, soarta primăverii de la Praga a fost în cele din urmă hotărâtă într-o toaletă slovacă prin cooperarea unui ucrainean şi a lui Rusyn care îşi slujeau stăpânii ruşi la Moscova, scrie autorul cărţii The Ukrainian Resurgence (1999), Luboš Veselý, citat de Kyiv Post.