Cum ar putea preveni pandemia de Covid-19 peste 11.000 de decese premature în Europa

  • Îmbunătăţirea calităţii aerului în Europa, datorită măsurilor de carantină pentru a combate pandemia de Covid-19, a dus la sporirea beneficiilor pentru sănătatea locuitorilor
  • Acestea sunt echivalente cu evitarea a 11.300 de decese premature, potrivit unui studiu publicat joi, scrie France24
  • „Este ca şi cum toată lumea din Europa a renunţat la fumat timp de o lună”, a spus unul dintre autorii studiului
1068 afișări
Imaginea articolului Cum ar putea preveni pandemia de Covid-19 peste 11.000 de decese premature în Europa

Sursa foto: Profimedia

Cercetătorii au extrapolat posibilul impact al bolilor cauzate sau agravate de poluarea aerului, care a fost redus considerabil pe măsură ce sute de milioane de oameni au rămas în propriile locuinţe în ultima lună.

„Este ca şi cum toată lumea din Europa a renunţat la fumat timp de o lună”, a spus Lauri Myllyvirta, analist principal la Centrul pentru Cercetare în Energie şi Aer Curat (CREA), situat în Helsinki, echipa care a coordonat studiul, potrivit France24.

„Analiza noastră scoate în evidenţă beneficiile imense pentru sănătatea publicului şi a calităţii vieţii care ar putea fi atinse dacă reducem rapid folosirea combustibililor fosili într-un mod sustenabil şi susţinut”, a mai adăugat analistul. 

Beneficiile din Germania, Marea Britanie şi Italia au depăşit echivalentul a peste 1.500 de decese premature în fiecare ţară. 

Cetăţeanul european obişnuit a fost expus la niveluri de dioxid de azot (NO2) cu 37% mai reduse faţă de cele anticipate, în ultima lună, a declarat CREA. Substanţa este produsă cel mai mult în urma transportului public. 

Expunerea la substanţe chimice produse de transport şi industria cărbunelui a fost cu 12% mai mică decât nivelurile normale, potrivit studiului, care a acoperit 21 de ţări europene. 

Scăderea poluării va avea ca rezultat şi 1.3 milioane de zile de absenţă în minus de la locul de muncă şi 6.000 de cazuri de astm mai puţine la copii, mai spune CREA.

În acelaşi timp, cercetătorii subliniază că expunerea îndelungată la aerul poluat înainte de pandemie ar fi putut cauza sau accentua afecţiuni medicale precum diabet, boli pulmonare sau cardiace, dar şi cancer - toate aceste afecţiuni crescând riscul mortalităţii la pacienţii infectaţi cu Covid-19.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici