Vineri, Curtea Supremă a SUA a permis administrației Donald Trump să continue, cel puţin temporar, lucrările la controversata sală de bal pe care o construieşte la Casa Albă, relatează Reuters.
Măsura curții, cunoscută sub denumirea de „suspendare administrativă”, le oferă judecătorilor timp suplimentar pentru a analiza cererea oficială a administrației de a-i permite să continue lucrările la sala de bal în valoare de 400 de milioane de dolari.
Decizia vine după ce anterior, o hotărâre a unei curți federale de apel din SUA a blocat o mare parte din lucrări, iar Trump amenințase că va contesta hotărârea la Curtea Supremă.
Deși ordonanța judecătorului districtual nu a interzis definitiv construcția unei săli de bal, ea a blocat lucrările la suprafață, dar a permis continuarea lucrărilor subterane, precum și a celor considerate „strict necesare” pentru siguranța și securitatea Casei Albe.
Totodată, Curtea Supremă a luat această decizie în urma unei cereri depuse săptămâna trecută de către avocații Departamentului Justiției, care susțineau că proiectul este o necesitate din punct de vedere al securității, invocând tentativele de asasinat împotriva lui Trump și alte amenințări recente.
Instanțele inferioare au decis în repetate rânduri că liderul de la Casa Albă are nevoie de aprobarea Congresului, înainte de a continua proiectul de 400 de milioane de dolari.
Trump a declarat că sala de bal va fi „cea mai mare de acest gen construită vreodată”.
Potrivit unui document depus recent de către Departamentul Justiției, proiectul general al Aripii de Est, care include atât instalațiile subterane, cât și sala de bal de la suprafață, este finalizat în proporție de 65%.
Construcția supraterană a sălii de bal a început în primăvară și a înregistrat progrese considerabile. Imaginile postate de Trump la începutul lunii august dezvăluie mai multe niveluri de coloane de susținere din beton și armături metalice în mijlocul unei cantități semnificative de echipamente de construcții.