Curtea Supremă de la Madrid obligă Airbnb să plătească o amendă de 64 de milioane de euro

Publicat: 23 03. 2026, 14:07

Luni, Curtea Supremă de Justiție de la Madrid a refuzat cerea companiei pentru măsuri temporare de a suspenda plata a aproape 64 de milioane de euro, dată de Ministerul Consumatorilor din Spania, în decembrie 2025. Astfel, compania care deține platforma trebuie să plătească în integralitate suma de bani datorată, pe parcursul continuării procesului, potrivit Euronews. 

Hotărârea nu intră în fondul cauzei, ci respinge pur și simplu cererea companiei de a suspenda plata până la pronunțarea unei hotărâri definitive. Airbnb intenționează, însă, contestarea amenzii, susținând că decizia dată de instanța supremă din Madrid se opune legilor spaniole și europene.

Amenda a fost aplicată pentru o serie de încălcări legate de publicarea anunțurilor de cazare turistică pe platforma vizată. Printre acestea se numără listarea unor proprietăți fără autorizație, folosirea unor numere de înregistrare false sau incorecte, dar și lipsa informațiilor exacte despre gazde, practici considerate înșelătoare pentru consumatori.

Potrivit Ministerului Consumatorilor din Spania, cuantumul amenzii reprezintă echivalentul a profitului ilegal realizat prin aceste practici, înmulțit cu șase. Neregulile au vizat, de asemenea, zeci de mii de anunțuri care au încălcat reglementările regionale în vigoare privind cazarea turistică.

Guvernul a încercat să înăsprească controlul asupra închirierilor turistice pe perioade scurte de timp, pentru a combate criza locuințelor care afectează Spania, ar și alte importante piețe europene.

În alte țări, printre care și Franța, Italia sau Portugalia, guvernele au înăsprit reglementările ca răspuns al impactului asupra accesului la locuințe.