Cutremur cu magnitudinea 6 în Indonezia

Un cutremur cu magnitudinea 6 s-a produs miercuri în largul coastelor de est ale Indoneziei, a declarat un oficial, fără a anunţat victime sau pagube materiale.

8 afișări
Imaginea articolului Cutremur cu magnitudinea 6 în Indonezia

Cutremur cu magnitudinea 6 în Indonezia

Epicentrul cutremurului a fost localizat în mare, la 106 kilometri sud-est de oraşul Kaimana, în provincia Papua Occidentală, în timp ce hipocentrul s-a situat la o adâncime de 50 de kilometri, potrivit unui seismolog din cadrul Guvernului.

La rândul său, institutul american de geofizică (USGS) a anunţat că a înregistrat un cutremur cu magnitudinea de 6,1 la o adâncime de 29 de kilometri în această zonă.

"Până în prezent, nu avem informaţii despre eventuale pagube", a precizat oficialul indonezian.

Seismul s-a produs într-o regiune foarte puţin populată, din Papua, în extremitatea estică a Indoneziei, ţară situată pe Cercul de Foc al Pacificului, o zonă foarte activă din punct de vedere seismic.

În cealaltă extremitate a imensului arhipelag, în largul insulei Sumatra, un cutremur cu magnitudinea de 7,7 a provocat, la 25 octombrie, un tsunami care a devastat satele din insulele Mentawai, provocând moartea a peste 400 de persoane şi lăsând alte câteva mii fără adăpost.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici