Un siesm cu magnitudinea de 6,9 grade s-a produs duminică pe insula Lombok din Indonezia, la mai puţin de 24 de ore după un cutremur de 6,3 grade, anunţă Institutul american de geofizizică (USGS).
Cutremurul s-a produs la adâncimea de 20,3 de kilometri la ora locală 21:56 (ora României, 17:56). Epicentrul a fost la 4,5 kilometri sud de localitatea Belanting, la 17 kilometri nord-nord-vest de Labuan Lombok şi la 62 de kilometri est-nord-est de oraşul Mataram.
Ştirea iniţială:
Un siesm de suprafaţă cu magnitudinea de 6,3 grade s-a produs duminică pe insula Lombok din Indonezia, la doar două săptămâni după ce un cutremur devastator în această zonă a cauzat peste 400 de decese, anunţă Institutul american de geofizizică (USGS).
Cutremurul s-a produs la adâncimea de 7,9 de kilometri. Epicentrul a fost la 6 kilometri vest-sud-vest de localitatea Belanting, la 21 de kilometri nord-nord-vest de Labuan Lombok şi la 58 de kilometri nord de oraşul Mataram.
În urma seismului nu au fost semnalate victime ori daune materiale semnificative, a declarat Sutopo Purwo Nugroho, purtătorul de cuvânt al Agenţiei pentru gestionarea dezastrelor din Indonezia, citat de agenţia de ştiri Reuters.
Peste 430 de persoane au decedat, iar alte peste 1.300 au fost rănite, în urma seismului cu o magnitudine de 6,9 grade produs pe data de 5 august pe insula indoneziană Lombok.
Citeşte şi: Kofi Annan, omagiat de lideri de pe întreg mapamondul. Vladimir Putin: Mulţi ani ai vieţii acestui om remarcabil au fost dedicaţi serviciului Naţiunilor Unite
Citeşte şi: Românul care a fost internat în COMĂ într-un spital din Italia, după prăbuşirea podului de lângă Genova, a murit
Citeşte şi: INUNDAŢIILE devastatoare din India: Bilanţul victimelor a ajuns la cel puţin 324 de morţi/ Peste 220.000 de persoane sunt în tabere de refugiaţi | VIDEO