De ce au spus islandezii „Nu” negocierilor cu UE. Pescuitul și suveranitatea au cântărit mai greu decât euro și dobânzile

Referendumul din 29 august din Islanda nu a fost, în mod direct, un vot pentru sau împotriva aderării la Uniunea Europeană. Alegătorii au fost întrebați dacă țara trebuie să reia negocierile de aderare cu Bruxelles-ul, suspendate în urmă cu mai bine de un deceniu.

Dacă „Da” ar fi câștigat, orice eventual acord negociat cu UE ar fi trebuit supus ulterior unui al doilea referendum.

Cu toate acestea, pentru o mare parte a taberei „Nu”, întrebarea a fost privită ca fiind practic prima etapă spre aderare. Campania eurosceptică a insistat că deschiderea negocierilor ar pune din nou pe masă domenii asupra cărora Islanda nu dorește să cedeze controlul.

Peștele, o resursă economică și un simbol al independenței

Nicio temă nu a cântărit mai greu decât pescuitul.

Islanda își stabilește în prezent propriile cote de pescuit și controlează accesul la apele sale. Ca stat membru al Spațiului Economic European, țara participă la piața unică europeană, însă Politica Comună în domeniul Pescuitului a UE nu se aplică Islandei. Același lucru este valabil și pentru Politica Agricolă Comună.

O eventuală aderare ar schimba această situație și ar obliga Reykjavíkul să negocieze modul în care sectorul pescuitului ar urma să fie integrat în regulile Uniunii.

Pentru islandezi, însă, problema depășește cu mult economia.

Reuters amintește că lupta pentru controlul apelor teritoriale este strâns legată de istoria modernă a Islandei. În așa-numitele „Războaie ale Codului”, Islanda s-a confruntat în mai multe etape, între anii 1950 și 1970, cu Marea Britanie pentru extinderea și apărarea zonelor sale de pescuit. Victoria islandeză a devenit o parte importantă a identității naționale.

Profesorul de științe politice Eiríkur Bergmann explica pentru Reuters că pescuitul a devenit, în timp, „un simbol al suveranității Islandei”, tocmai pentru că a stat la baza independenței economice a țării.

Industria islandeză se teme și că aderarea la Politica Comună în domeniul Pescuitului ar putea afecta actualul model, în care o mare parte din valoarea capturilor rămâne în economia locală.

Ministrul islandez de Externe, Þorgerður Katrín Gunnarsdóttir, care susține reluarea negocierilor, recunoștea înaintea referendumului cât de sensibil este subiectul: orice acord cu UE ar trebui, spunea ea, să garanteze Islandei control deplin asupra pescuitului, precum și un rezultat acceptabil pentru agricultură.

Suveranitatea: „Noi trebuie să luăm deciziile”

Al doilea argument major al taberei „Nu” a fost suveranitatea națională.

Islanda este o țară mică, cu aproximativ 400.000 de locuitori, care și-a câștigat independența deplină față de Danemarca abia în 1944. Tocmai de aceea, ideea transferării unor competențe către instituțiile europene provoacă mai multă rezistență decât în alte state.

„Cred că este vorba, în primul rând, despre păstrarea controlului asupra propriilor alegeri și decizii ca țară”, explica pentru Reuters un alegător islandez în timpul campaniei.

Această percepție a fost alimentată și de faptul că Islanda se află deja foarte aproape de Uniunea Europeană fără să fie membră.

Țara face parte din Spațiul Economic European, este membră a EFTA și participă la spațiul Schengen. Islandezii beneficiază astfel de libera circulație a persoanelor, mărfurilor, serviciilor și capitalurilor și aplică o parte importantă din legislația pieței unice europene.

În același timp, Islanda rămâne în afara politicilor UE considerate cele mai sensibile la Reykjavík: agricultura, pescuitul, uniunea vamală și politica monetară.

Pentru eurosceptici, acesta a fost argumentul central: Islanda are deja o mare parte dintre avantajele economice ale integrării europene, fără să fie obligată să renunțe la controlul asupra pescuitului și agriculturii.

Agricultura, o altă teamă a Islandei rurale

Pescuitul a dominat campania, dar agricultura a fost o altă problemă importantă, în special în afara Reykjavíkului.

Agricultura islandeză funcționează în condiții foarte diferite de cea din Europa continentală, din cauza climei, distanțelor și costurilor ridicate de producție.

Fermierii eurosceptici se tem de concurența produselor mai ieftine din statele UE și de schimbările pe care integrarea în Politica Agricolă Comună le-ar putea aduce sistemului actual de protecție și subvenții.

Problema nu este nouă. Chiar în precedentele negocieri de aderare, desfășurate după cererea depusă de Islanda în 2009, agricultura și pescuitul au fost cele mai dificile dosare. Capitolul privind agricultura nici măcar nu fusese deschis, iar negocierile efective privind pescuitul nu începuseră înainte ca procesul să fie suspendat.

Reykjavík a privit spre Europa. Provincia a fost mult mai sceptică

Numărătoarea voturilor a arătat și o ruptură geografică.

Capitala Reykjavík a votat majoritar pentru reluarea negocierilor. În Reykjavík Nord, tabăra „Da” a obținut aproximativ 57,5%, iar în Reykjavík Sud 54,5%. În schimb, în circumscripțiile rurale sprijinul pentru „Nu” a fost mult mai mare, ajungând la aproximativ 60% în sudul țării.

Diferența nu este întâmplătoare.

Comunitățile din afara capitalei sunt mult mai dependente de pescuit și agricultură, exact sectoarele asupra cărora un eventual statut de membru UE ar avea cele mai importante consecințe.

Votul a devenit și o confruntare între o capitală mai favorabilă integrării europene și o Islandă rurală preocupată de protejarea resurselor și a autonomiei economice.

Ce oferea tabăra „Da”: euro, dobânzi mai mici și mai multă influență în Europa

Victoria taberei „Nu” nu înseamnă că argumentele proeuropene au avut puțini susținători. Dimpotrivă, sondajele și rezultatul foarte strâns au arătat o țară aproape împărțită în două.

Principalul argument economic al taberei „Da” a fost instabilitatea coroanei islandeze și nivelul ridicat al dobânzilor.

Susținătorii negocierilor au prezentat perspectiva adoptării euro ca pe o posibilitate de a reduce volatilitatea monetară și, în timp, costul creditării. Inflația și costul vieții au devenit teme importante ale campaniei.

Argumentul politic era la fel de important: Islanda aplică deja numeroase reguli europene prin Spațiul Economic European, dar nu are drept de vot atunci când acestea sunt stabilite la Bruxelles.

Aderarea ar fi oferit Islandei reprezentare în instituțiile UE și posibilitatea de a participa direct la luarea deciziilor europene.

Războiul din Ucraina și Trump nu au fost suficiente pentru o victorie a taberei pro-UE

Contextul geopolitic a contribuit la reapariția dezbaterii europene.

Războiul Rusiei împotriva Ucrainei și importanța strategică tot mai mare a Atlanticului de Nord au ridicat întrebări privind securitatea unei țări care nu are o armată proprie.

Islanda se bazează pentru apărare pe NATO și pe acordul bilateral de apărare cu Statele Unite, semnat în 1951. Poziționarea țării în așa-numitul culoar GIUK — Groenlanda, Islanda și Regatul Unit — o face esențială pentru supravegherea activității navale rusești în Atlantic.

Declarațiile și presiunile administrației Donald Trump în privința Groenlandei au alimentat, de asemenea, discuții în Islanda despre cât de sigură mai este dependența tradițională de Washington.

Tabăra „Da” a susținut că apartenența la UE ar putea oferi încă un nivel de securitate politică și economică.

Dar pentru majoritatea care a votat „Nu”, NATO și relația cu Statele Unite au rămas suficiente în domeniul apărării, în timp ce costul perceput al cedării unor competențe către Bruxelles a fost prea mare.

Islanda a mai fost aproape de UE

Relația complicată dintre Islanda și Uniunea Europeană nu începe cu referendumul din 2026.

După prăbușirea spectaculoasă a sistemului bancar islandez în criza financiară din 2008, Reykjavíkul a depus oficial cererea de aderare la UE în iulie 2009.

Negocierile au început în 2010 și au avansat rapid în multe domenii, în special pentru că Islanda aplica deja o mare parte din legislația europeană prin Spațiul Economic European.

Din cele 35 de capitole de negociere, 27 au fost deschise și 11 închise provizoriu. Cele mai dificile — pescuitul și agricultura — au rămas însă nerezolvate.

După venirea la putere a unui guvern eurosceptic, procesul a fost suspendat în 2013, iar în 2015 autoritățile au anunțat Bruxelles-ul că Islanda nu mai dorește să fie considerată țară candidată.