Doi apropiaţi ai Kremlinului, autori ai unui film despre Crimeea, declaraţi indezirabili în Moldova

Ministerul moldovean de Interne a dispus interzicerea intrării pe teritoriul Republicii Moldova a lui Dmitri Kiselev, directorul unei influente agenţii guvernamentale de presă şi un apropiat al Kremlinului, şi a jurnalistului Andrei Kondaşov, autorii unui film controversat despre anexarea Crimeei.

361 afișări
Imaginea articolului Doi apropiaţi ai Kremlinului, autori ai unui film despre Crimeea, declaraţi indezirabili în Moldova

Doi apropiaţi ai Kremlinului, autori ai unui film despre Crimeea, declaraţi indezirabili în Moldova (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Potrivit purtătorului de cuvânt al Ministerului moldovean de Interne, Alina Merlici, citată de Unimedia, Dmitri Kiselev şi jurnalistul Andrei Kondaşov sunt indezirabili pe teritoriul Republicii Moldova.

Dmitri Kiselev, directorul agenţiei de presă guvernamentale Rossiia Segodnia şi unul dintre cei mai importanţi propagandişti ai Administraţiei Vladimir Putin, şi Andrei Kondaşov urmau să meargă la Chişinău pentru a prezenta "Crimeea - Drumul spre Patrie" - un documentar controversat despre anxarea regiunii ucrainene de către Rusia în martie 2014.

Filmul urma să fie prezentat la sediul agenţiei de presă Newsmoldova.ru, dar instituţia a anunţat anularea evenimentului, invocând "probleme tehnice".

Preşedintele Vladimir Putin l-a numit în decembrie 2013 pe Dmitri Kiselev în funcţia de director al agenţiei guvernamentale de ştiri Rossiya Segodnya (Russia Today / Rusia Azi). Agenţia este diferită de reţeaua de televiziune Russia Today.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici