Prima pagină » Știri externe » Doi militari americani, ucişi într-un schimb de focuri cu un agent de informaţii afgan

Doi militari americani, ucişi într-un schimb de focuri cu un agent de informaţii afgan

Doi militari americani au fost ucişi, iar un al treilea a fost rănit, sâmbătă, într-un schimb de focuri, după o dispută cu un membru al agenţiei afgane pentru informaţii, care a murit în urma incidentului, relatează AFP.
09 iul. 2011, 12:19, Știri externe

„Doi militari americani au fost ucişi, un al treilea a fost rănit, iar agentul NDS (direcţia naţională pentru securitate şi informaţii) a fost ucis în schimbul de focuri” izbucnit pe o şosea din provincia Panchir, a declarat viceguvernatorul provinciei, Abdul Rehman.

Un purtător de cuvânt al forţei NATO din Afganistan (ISAF) a confirmat că „membri ISAF au fost implicaţi (…) într-un schimb de focuri în Panchir” sâmbătă. „Există victime în rândurile ISAF”, a precizat el, fără a oferi alte detalii.

Rehman a exclus ipoteza implicării insurgenţilor talibani în incident şi a afirmat că schimbul de focuri a fost precedat de o altercaţie între cele două părţi.

Agentul ucis, originar din Panchir, „lucra ca gardă de corp a unui înalt responsabil NDS şi se bucura de toată încrederea acestuia”, a spus el.