Doi morţi şi 13 răniţi, după ce un avion a lovit o clădire federală din Texas - VIDEO, GALERIE FOTO

Corpurile neînsufleţite a două persoane au fost recuperate din clădirea federală din Austin, Texas, lovită joi de un avion de mici dimensiuni, iar alte 13 persoane au fost rănite în urma incidentului, relatează CNN.

14 afișări
Imaginea articolului Doi morţi şi 13 răniţi, după ce un avion a lovit o clădire federală din Texas - VIDEO, GALERIE FOTO

Doi morţi şi 13 răniţi, după ce un avion a lovit o clădire federală din Texas (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Autorităţile cred că pilotul Joseph Andrew Stack III, în vârstă de 53 de ani, din Austin, ar fi îndreptat în mod intenţionat avionul spre clădirea unde lucrau aproape 200 de angajaţi ai Fiscului american (IRS).

Dintre cele 13 persoane rănite, una se află în stare gravă, potrivit autorităţilor. Identităţile persoanelor decedate nu au fost date publicităţii până joi seara.

Purtătorul de cuvânt al Biroului Federal de Investigaţii (FBI), Eric Vasys, a declarat că unul dintre cadavre, care ar fi al pilotului, a fost trimis pentru a fi examinat de specialişti, relatează Austin American-Statesman, în ediţia electronică.

Un angajat federal a fost dat dispărut şi familia sa a fost anunţată, au declarat oficialii, care nu au precizat identitatea persoanei dispărute. Vernon Hunter, în vârstă de 67 de ani, angajat la IRS, este dat dispărut, iar familia se teme că el este persoana dispărută, potrivit unui apropiat al familiei.

Membrii serviciilor de salvare se pregătiseră pentru un bilanţ mult mai mare al victimelor. Ei au precizat însă că angajaţii care au observat avionul ce zbura la joasă altitudine i-au avertizat pe colegii lor, ceea ce a dus la reducerea numărului de răniţi sau morţi. Un angajat IRS a declarat că, în general, majoritatea colegilor săi lucrează în afara biroului. În plus, o mare parte a primului etaj al clădirii era vacantă şi disponibilă pentru închiriere, potrivit administratorilor clădirii.

Pilotul sinucigaş, furios pe Fiscul american

Pilotul sinucigaş al avionului care a lovit o clădirea de birouri din Austin a publicat pe site-ul său un manifest în care susţinea că "s-a săturat" de fisc şi de sistemul american de sănătate, relatează Los Angeles Times în ediţia online.

Pilotul, identificat de autorităţi ca fiind Joseph Andrew Stack, un programator care locuia într-un cartier din nordul oraşului Austin, era nemulţumit de politica fiscală a Statelor Unite, de sistemul de sănătate şi de eşecul său în afaceri în Los Angeles la sfârşitul anilor '80 şi începutul anilor '90.

"În sfârşit, sunt pregătit să pun capăt acestei nebunii", a scris Stack pe site-ul său www.embeddedart.com. "Bine, domnule Big Brother de la Fisc, haide să încercăm ceva diferit; ia-mi ce-ţi datorez şi dormi bine".

Potrivit autorităţilor federale de la Washington, responsabile cu aplicarea legii, Stack a declanşat un incendiu în locuinţa sa, apoi a pilotat un avion de mici dimensiuni de tip Piper într-o clădire de birouri din nord-vestul oraşului Austin, unde se află o sucursală a Fiscului. În apropiere era o altă clădire unde Biroul Federal de Investigaţii dispune de birouri.

Stack a precizat că a creat blogul "în urmă cu multe luni" din pricina conştientizării că "nu există suficiente soluţii în lume pentru a repara ce a fost stricat cu adevărat". El a calificat această epistolă drept o "declamaţie", afirmând că "perioadele de disperare necesită măsuri disperate".

Potrivit codificării site-ului, mesajul a fost creat marţi şi a fost modificat de 27 de ori, ultima oară joi dimineaţă. Stack a criticat de asemenea marile corporaţii, Biserica romano-catolică, pe fostul preşedinte George W. Bush şi o lege privind regimul de taxare care a modificat statutul anumitor angajaţi din domeniul tehnologiei informaţiilor. Mesajul a fost semnat Jack Stack (1956-2010) şi datează din 18 februarie.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici