Donald Trump afirmă că are o relaţie foarte bună cu Vladimir Putin

Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, a declarat, miercuri, într-un interviu acordat pentru CBN, că are o relaţie foarte bună cu Vladimir Putin, însă neagă că ar fi primit sprijinul Moscovei în campania prezidenţială din 2016, relatează site-ul BBC News.

809 afișări
Imaginea articolului Donald Trump afirmă că are o relaţie foarte bună cu Vladimir Putin

Donald Trump afirmă că are o relaţie foarte bună cu Vladimir Putin

Donald Trump a acordat un interviu pentru Christian Broadcasting Network (CBN) la doar câteva zile după prima întâlnire oficială cu preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, desfăşurată la Hamburg, cu ocazia summitului celor mai puternice 20 de economii ale lumii.

În SUA sunt în desfăşurare mai multe investigaţii care vizează implicarea Rusiei în alegerile prezidenţiale americane. Donald Trump a negat că ar avea informaţii în privinţa ingerinţelor ruseşti, afirmând că atât Rusia, cât şi alte state ar putea să fie responsabile pentru spargerea emailurilor lui Hillary Clinton şi ale Comitetului Naţional al Democraţilor.

”Suntem două mari puteri nucleare. Nu ar avea nici un sens să nu avem o astfel de relaţie”, a afirmat preşedintele SUA. Trump a dat exemplul acordului de încetare a focului din Siria pentru a sublinia efectele pozitive ale relaţiei cu Moscova.

Totodată, Donald Trump a precizat că Vladimir Putin ar fi fost mai fericit dacă Hillary Clinton, candidatul Democraţilor pentru Casa Albă în 2016, ar fi câştigat alegerile prezidenţiale.

În ceea ce îl priveşte pe fiul său cel mare, care s-a întâlnit cu avocatul ce avea legături cu Kremlinul, preşedintele american i-a luat apărarea, afirmând că fiul său este o persoană "de înaltă calitate", "transparentă" şi "nevinovată".

 

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici