Donald Trump anunţă RETRAGEREA Statelor Unite din Acordul climatic/ Germania, Franţa şi Italia regretă decizia şi refuză orice renegociere

Donald Trump, preşedintele SUA, a anunţat joi seară decizia privind retragerea Statelor Unite din Acordul climatic de la Paris, confirmând astfel informaţiile apărute în presa americană. Liderii Germaniei, Franţei şi Italiei au exprimat regret în legătură cu decizia preşedintelui american.

13039 afișări
Imaginea articolului Donald Trump anunţă RETRAGEREA Statelor Unite din Acordul climatic/ Germania, Franţa şi Italia regretă decizia şi refuză orice renegociere

Donald Trump anunţă RETRAGEREA Statelor Unite din Acordul climatic

"Acordul de la Paris este foarte nedrept faţă de Statele Unite", a declarat Donald Trump, denunţând faptul că alte ţări, precum India şi China, ar beneficia de condiţii mai bune în virtutea tratatului climatic.

"Prin acordul de la Paris s-ar transfera locuri de muncă în afara Statelor Unite, alte ţări obţinând avantaje financiare în competiţia cu America", a argumentat Donald Trump.

Liderul de la Casa Albă susţine că retragerea din Acordul de la Paris este "în interesul economic" al Statelor Unite, subliniind că Administraţia sa va continua să aplice politici ecologice.

Donald Trump s-a declarat favorabil negocierii unui nou acord climatic, care să protejeze mai bine Statele Unite, fără a avea ca efect "închiderea fabricilor şi pierderea locurilor de muncă".

"Vreau să mă asigur că America va rămâne liderul mondial în domeniul protejării climei", a subliniat Donald Trump, promiţând măsuri ecologice îmbinate cu menţinerea unui nivel de trai ridicat.

Donald Trump "nu înţelege bine" termenii Acordului Paris, a acuzat joi şeful Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, explicând că Statele Unite nu se pot retrage brusc din Tratatul climatic. "Europa are obligaţia să spună: lucrurile nu sunt în acest fel. Americanii pur şi simplu nu se pot retrage din Acordul climatic. Domnul Trump crede asta pentru că nu cunoaşte detaliile", a declarat Jean-Claude Juncker. "Am încercat să îi explicăm domnului Trump la summitul G7 de la Taormina în propoziţii clare. Se pare că încercarea noastră a eşuat, dar legea este lege şi trebuie respectată. Nu orice lege şi nu orice acord internaţional este ştire falsă, trebuie respectată", a spus Juncker, subliniind că un stat poate ieşi din Acordul de la Paris abia în "trei-patru ani".

Donald Trump, preşedintele SUA, a decis deja retragerea Statelor Unite din Acordul climatic de la Paris, au anunţat miercuri surse oficiale americane, fără a oferi detalii. Doi oficiali americani care au cunoştinţă despre decizie au declarat pentru site-ul de ştiri Axios.com că detaliile aplicării măsurii vor fi stabilite de o comisie specială din care face parte inclusiv Scott Pruitt, administratorul Agenţiei SUA pentru Protecţia Mediului înconjurător (EPA).

 

Germania, Franţa şi Italia regretă decizia lui Donald Trump şi resping propunerea de renegociere

Liderii Germaniei, Franţei şi Italiei au exprimat regret în legătură cu decizia preşedintelui american, Donald Trump, de retragere a Statelor Unite din Acordul de la Paris, refuzând orice negociere a tratatului climatic, relatează site-ul agenţiei The Associated Press.

Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, şi premierul Italiei, Paolo Gentiloni, au transmis într-un comunicat comun că au luat notă "cu regret" de hotărârea Statelor Unite de retragere din Acordul climatic.

"Acordul climatic este un element central în cooperarea ţărilor noastre, pentru combaterea eficientă şi în timp util a schimbărilor climatice. Acordul este ireversibil şi credem cu fermitate că nu poate fi renegociat", au subliniat Angela Merkel, Emmanuel Macron şi Paolo Gentiloni, dând asigurări că vor implementa prevederile tratatului şi că vor intensifica eforturile pentru ajutarea ţărilor sărace.

Uniunea Europeană şi China confirmă angajamentele în favoarea Acordului climatic

Uniunea Europeană şi China vor confirma, vineri, angajamentele în favoarea Acordului de la Paris, în contextul deciziei preşedintelui Donald Trump de a se retrage din tratatul climatic, relatează site-ul agenţiei Reuters.

 

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici