Prima pagină » Știri externe » Donald Trump: Cea mai rapidă cale de a pune capăt crizei umanitare din Gaza este ca Hamas să se predea

Donald Trump: Cea mai rapidă cale de a pune capăt crizei umanitare din Gaza este ca Hamas să se predea

„Cea mai rapidă cale de a pune capăt crizei umanitare din Gaza este ca Hamas să se predea şi să elibereze ostaticii”, declară joi preşedintele american Donald Trump pe reţelele de socializare, potrivit The Guardian.
Donald Trump: Cea mai rapidă cale de a pune capăt crizei umanitare din Gaza este ca Hamas să se predea
Sursa foto: Mediafax Foto

Trump a transmis într-un mesaj pe platforma sa, Truth Social: „Cea mai rapidă modalitate de a pune capăt crizei umanitare din Gaza este ca Hamas să se predea şi să elibereze ostaticii!!!”.

Întrebat, luni, dacă este în asentiment cu declaraţiile premierului israelian, Benjamin Netanyahu, conform cărora în Gaza nu este foamete, Trump a răspuns „Dacă e să ne luăm după ce vedem la televizor, aş spune că nu neapărat, pentru că acei copii par foarte flămânzi”.

Legat de eforturile Israelului privind limitarea numărului de victime civile, Trump a afirmat „Cred că nimeni nu a făcut nimic grozav în privinţa asta. Totul este un haos”.

Liderul de la Casa Albă a făcut un apel pentru sporirea sprijinului umanitar, afirmând că este nevoie de „hrană şi siguranţă acum”, şi şi-a arătat deschiderea faţă de un armistiţiu „Trebuie să se termine”.