După învestirea lui Donald Trump, aplicarea regulilor federale a scăzut drastic în mai multe agenții guvernamentale. La Departamentul pentru Transporturi, numărul cazurilor deschise împotriva încălcărilor regulilor de siguranță a conductelor s-a micșorat cu peste 90% față de perioada administrației Biden și chiar față de primul mandat al lui Trump. Criticii spun că administrația încalcă legea și ocolește procesul de elaborare a regulilor pe care președinții ambelor partide l-au urmat, în mod obișnuit, scrie Washington Post.
Administrația americană a ordonat Departamentului Energiei să nu aplice standardele federale de economisire a apei pentru aparatele casnice, caz în care Trump a ordonat personal oprirea aplicării regulilor. Președintele a semnat la începutul lunii mai un memorandum prin care a cerut Departamentului Energiei „să nu aplice” ceea ce el a numit „standarde inutile” de conservare a apei pentru aparatele casnice, inclusiv căzi, robinete, capete de duș și toalete.
Administrația Trump a restricționat și activitatea Biroului pentru Protecția Financiară a Consumatorilor, blocând majoritatea cazurilor de aplicare, iar firmele de avocatură specializate în apărarea împotriva acțiunilor federale au redus angajările. În Departamentul Muncii au fost suspendate majoritatea activităților legate de legile antidiscriminare. De asemenea, Agenția pentru Protecția Mediului a redus substanțial acțiunile de aplicare a reglementărilor de mediu, în special cele care ar putea afecta producția de energie.
Oficialii susțin că aceste măsuri reduc povara reglementărilor pentru afaceri, în timp ce experții juridici au avertiza că practicile sunt fără precedent, ridicând probleme legale și punând în pericol siguranța publică și protecția mediului. Profesorul Donald Kettl, expert în administrație publică și politici guvernamentale, a calificat această tactică drept fără precedent, reprezentând o extindere semnificativă a autorității prezidențiale printr-o „încetinire intenționată” sau chiar o „oprire” a aplicării legilor federale. Fostul șef al biroului de reglementări al Casei Albe, Richard Revesz, a declarat că decizia de a nu aplica în mod sistematic categorii întregi de standarde ridică serioase probleme legale.