Prima pagină » Știri externe » Donald Trump s-a oferit să predea transcriptul unei alte conversaţii cu Volodimir Zelenski

Donald Trump s-a oferit să predea transcriptul unei alte conversaţii cu Volodimir Zelenski

Preşedintele american Donald Trump s-a oferit vineri să predea transcriptul unei conversaţii avute cu Volodimir Zelenski înainte de cea din luna iulie, relatează site-ul Politico.eu.
Donald Trump s-a oferit să predea transcriptul unei alte conversaţii cu Volodimir Zelenski

„Am avut o a doua conversaţie cu preşedintele care, de fapt, cred că a avut loc înainte de cea din iulie, iar acum toţi o vor pe aceea, dacă o vor o voi preda”, a declarat Trump.

Camera Reprezentanţilor, aflată sub controlul opoziţiei democrate, a lansat o investigaţie parlamentară care ar putea conduce la iniţierea procedurii demiterii preşedintelui Donald Trump, suspectat că ar fi cerut Ucrainei anchetarea fostului vicepreşedinte Joseph Biden, favorit pentru a deveni candidatul Partidului Democrat la funcţia de preşedinte al SUA, şi a fiului acestuia, Hunter Biden.

Cu toate acestea, liderul de la Casa Albă a avut o altă conversaţie cu Zelenski, în luna aprilie, la câteva ore după alegerea acestuia în funcţia de preşedinte al Ucrainei. Detaliile acelei convorbiri nu sunt cunoscute în totalitate.

Citește și

Recomandarea video