Donald Tusk susţine că există "un mare semn de întrebare" dacă Parlamentul European va aproba nominalizările la conducerea instituţiilor UE

Preşedintele în funcţie al Consiliului European, Donald Tusk, a declarat marţi că există "un mare semn de întrebare" dacă Parlamentul European va aproba nominalizările la conducerea instituţiilor europene, informează site-ul de ştiri Politico.

492 afișări
Imaginea articolului Donald Tusk susţine că  există "un mare semn de întrebare" dacă Parlamentul European va aproba nominalizările la conducerea instituţiilor UE

Donald Tusk susţine că există "un mare semn de întrebare" dacă Parlamentul European va aproba nominalizările la conducerea instituţiilor UE

Tusk a salutat nominalizarea Ursulei von der Leyen la funcţia de preşedinte al Comisiei Europene: "Sunt foarte fericit pentru asta. La urma urmei, Europa este o femeie. Cred că a meritat să aşteptăm pentru  un astfel de rezultat".

Acum decizia aparţine Parlamentului European, care trebuie să aprobe nominalizarea Ursulei von der Leyen cu o majoritatea absolută.

"Nu sunt un profet, nu este treaba mea să evaluez care sunt şansele reale de a obţine succes în Parlament", a mai spus Tusk în legătură cu viitoarea decizie a Parlamentului European.

Preşedintele în funcţie al Consiliului European a mai afirmat că liderii europeni "vor face totul pentru a convinge" Parlamentul European "să sprijine acest proiect".

Charles Michel, premier al Belgiei, a fost nominalizat pentru postul de preşedinte al Consiliul European.

Christine Lagarde a fost nominalizată pentru funcţia de preşedinte al Băncii Centrale Europene (BCE).

Pentru funcţia de Înalt reprezentant UE pentru Afaceri Externe şi Politici de Securitate a fost propus oficial Josep Borrell Fontelles, ministrul de Externe al Spaniei şi fost preşedinte al Parlamentului UE.

Tusk a mai spus că experienţa lui Charles Michel în funcţia de prim-ministru al Belgiei îl face "o persoană ideală pentru a crea un consens în cadrul Consiliului European". 

Liderul european a mai declarat că von der Leyen a fost de acord să-i nominalizeze la funcţia de vicepreşedinţi ai Comisiei Europene pe Frans Timmermans şi Margrethe Vestager, candidaţii a două din marile partide paneuropene din Parlamentul European.

La rândul său, Jean-Claude Juncker, preşedintele în funcţie al Comisiei Europene, a transmis că: "Soluţia pe care am găsit-o este una bună. Ursula von der Leyen are o vastă experienţă în apărare şi politici sociale. Cred că ar fi în interesul Parlamentului European să aprob acest lucru - deşi sunt trist că procesul spitzenkandidaten a suferit un regres", informează publicaţia The Independent.

Juncker s-a referit la sistemul de tip "primul candidat" (Spitzenkandidat) care prevede ca fiecare formaţiune paneuropeană să desemneze câte un candidat pentru postul de preşedinte al Comisiei Europene.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici