Drumul dintre două staţiuni bulgare va fi marcat cu vopsea care conţine cristale Swarovski

Drumul dintre staţiunile bulgare Sozopol şi Primorsko va fi marcat cu vopsea care conţine cristale Swarovski, liniile devenind astfel foarte vizibile, chiar şi în condiţii de ploaie torenţială sau ceaţă densă, relatează site-ul Novinite.com.

12 afișări
Imaginea articolului Drumul dintre două staţiuni bulgare va fi marcat cu vopsea care conţine cristale Swarovski

Drumul dintre două staţiuni bulgare va fi marcat cu vopsea care conţine cristale Swarovski (Imagine: Alina State/Arhiva Mediafax Foto)

Asociaţia bulgară "Siguranţa Drumurilor" a furnizat 60.000 de leva (circa 30.600 de euro) pentru a îmbunătăţi condiţiile pe drumul dintre cele două oraşe de pe litoralul bulgar.

În "Curba Staviiski", foarte periculoasă, cristalele Swarovski vor fi mai mari, pentru un efect sporit. În acest loc, în august 2007, campionul mondial la patinaj Maxim Staviiski, care conducea sub influenţa alcoolului, a intrat în coliziune cu un alt autovehicul, provocând moartea unui bărbat în vârstă de 24 de ani şi lăsând o tânără de 18 ani în comă.

Asociaţia a mai anunţat că va instala în curba periculoasă semne de circulaţie cu foiţă de diamant, deoarece acestea sunt de asemenea vizibile de la distanţe foarte mari.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici