Elon Musk le-a ordonat inginerilor Starlink să întrerupă semnalul asupra Crimeei. Musk: „Starlink a fost conceput pentru ca oamenii să vizioneze Netflix, nu pentru lovituri cu drone” UPDATE: Prima reacţie a oficialilor ucraineni: Un act malefic

  • Musk a restricţionat accesul ucrainenilor la reţeaua Starlink anul trecut, pentru a împiedica un posibil atac ucrainean asupra flotei ruse.
  • Ucraina a continuat atacurile asupra Crimeei, inclusiv asupra unor nave ruse şi asupra Podului Kerci
  • Musk: „Starlink a fost conceput pentru ca oamenii să vizioneze Netflix, nu pentru lovituri cu drone”
  • Prima reacţie a oficialilor ucraineni: Un act malefic
6385 afișări
Imaginea articolului Elon Musk le-a ordonat inginerilor Starlink să întrerupă semnalul asupra Crimeei. Musk: „Starlink a fost conceput pentru ca oamenii să vizioneze Netflix, nu pentru lovituri cu drone” UPDATE: Prima reacţie a oficialilor ucraineni: Un act malefic

Elon Musk le-a ordonat inginerilor Starlink să întrerupă semnalul asupra Crimeei. Musk: „Starlink a fost conceput pentru ca oamenii să vizioneze Netflix, nu pentru lovituri cu drone”

UPDATE Într-o declaraţie pe X, platforma de socializare cunoscută anterior sub numele de Twitter, pe care Musk o deţine, consilierul prezidenţial ucrainean Mykhailo Podolyak a scris că intervenţia lui Musk a dus la moartea civililor, numindu-o "un cocktail de ignoranţă şi ego mare"

"Prin faptul că nu a permis dronelor ucrainene să distrugă o parte a flotei ruseşti prin interferenţa Starlink, @elonmusk a permis acestei flote să lanseze rachete Kalibr asupra oraşelor ucrainene. Ca urmare, civili, şi copii au fost ucişi", a scris Podolyak.

"De ce unii oameni vor cu disperare să apere criminalii de război şi dorinţa lor de a comite crime? Şi îşi dau ei seama acum că comit acte malefice şi încurajează răul?".

Ştire iniţială

Biografia lui Elon Musk, care urmează să fie publicată peste câteva zile, dezvăluie că acesta a restricţionat accesul ucrainenilor la reţeaua Starlink anul trecut, pentru a împiedica un posibil atac ucrainean asupra flotei ruse a Mării Negre din Crimeea. Musk s-a temut că Rusia va răspunde nuclear, scrie CNN.

Cartea lui Walter Isaacson, intitulată „Elon”, care va apărea pe 12 septembrie, dezvăluie faptul că Musk le-a ordonat în secret inginerilor săi să închidă reţeaua de comunicaţii Starlink, astfel încât ucrainenii să nu mai aibă comunicaţii în jurul Crimeei. Evenimentul s-a petrecut anul trecut, pentru a întrerupe în ultimul moment un atac cu drone navale asupra flotei ruse.

“În momentul în care dronele ucrainene încărcate cu explozibili se apropiau de Crimeea, acestea şi-au pierdut brusc conexiunea şi au plutit inofensiv până la ţărm”, scrie Isaacson, citat de CNN.

Decizia lui Musk a fost determinată de teama că Rusia va răspunde cu arme nucleare la un posibil atac ucrainean asupra Crimeei, iar miliardarul şi-a format această părere după discuţii cu oficiali ruşi.

CITEŞTE MAI MULT PE ALEPH NEWS

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici