Emmanuel Macron comparat cu Adolf Hitler într-un panou publicitar. Amenda primită de autor

  • Un tribunal din Franţa a decis ca operatorul de panouri publicitare care l-a comparat pe Emmanuel Macron cu Adolf Hitler să plătească o amendă de 10.000 de euro.
  • Proprietarul, Michel-Ange Flori, a precizat, într-o postare pe Twitter, că va ataca decizia tribunalul din Toulon.
2174 afișări
Imaginea articolului Emmanuel Macron comparat cu Adolf Hitler într-un panou publicitar. Amenda primită de autor

Sursă FOTO: Facebook/ Michel-ange Flori

„Nu îmi vine să cred”, a scris Michel-Ange Flori, pe Twitter. „Dreptul de a caricaturiza a fost îngropat azi, în Toulon”.

Panouri publicitare de mari dimensiuni, amplasate în sudul Franţei, îl portretizează pe Emmanuel Macron cu mustaţa lui Adolf Hitler, îmbrăcat în uniformă nazistă. Alături de imaginea preşedintelui Franţei se află sloganul „Supune-te. Vaccinează-te!”.

Panourile au fost amplasate la două săptămâni după ce preşedintele Franţei a anunţat noi restricţii, inclusiv utilizarea certificatului verde, obligativitatea vacinării pentru personalul din sistemul sanitar şi pentru asistenţii sociali, cât şi oferirea de teste gratuite COVID-19 doar cu prescripţie medicală, potrivit Euronews.

Avocaţii lui Emmanuel Macron l-au dat în judecată pe omul de afaceri care deţine panourile publicitare în regiunea Var, din sudul Franţei.

„În Macron-land, arătarea posteriorului profetului este o satiră, dar o caricatură cu Macron – dictator este o blasfemie”, a spus la acel moment Michel-Ange Flori, referindu-se la controversatele caricaturi ale profetului Muhammed din revista Charlie Hebdo.

Cetăţenii au putut vedea panourile în mai multe locuri din Var. Unul de trei pe patru metri a fost instalat lângă o şosea, la intrarea în oraşul Toulon. Procurorul din Toulon a deschis o anchetă pentru „insultă publică”, marţi.

Din momentul în care a fost dat în judecată, Flori a mai amplasat două panouri publicitare în care Macron este portretizat ca Louis al XVI-lea, ultimul monarh al Franţei, care a fost ghilotinat, şi ca Marshal Petain, care a negociat predarea Franţei în faţa lui Hitler, în 1940, şi care a condus un Guvern care a colaborat cu regimul nazist.

Avocatul lui Flori, Beranger Tourne, a afirmat că decizia tribunalul încalcă dreptul de a caricaturiza.

„Preşedintele care apară imediat libertatea de exprimare (…) consideră că aceasta se opreşte la persoana sa”, a mai spus avocatul.  

Infracţiunea care vizează „insultarea preşedintelui republicii” a fost abrogată în 2013, după ce Curtea Europeană a Drepturilor Omului a condamnat Franţa. Totuşi, şeful statului este protejat de insultă şi defăimare publică, la fel ca orice alt cetăţean. Condamnările, văzute uneori ca un atac la adresa libertăţii de exprimare, sunt însă rare.

Flori a avut mai multe condamnări de-a lungul timpului, printre care pentru violenţă împotriva oficialilor publici şi pentru furt.


 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici