Erdogan: Asasinul ambasadorului rus era membru al mişcării lui Gülen. Rusia continuă verificările

Asasinul ambasadorului Rusiei era membru al mişcării clericului musulman disident Fethullah Gülen, acuză preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan.

2093 afișări
Imaginea articolului Erdogan: Asasinul ambasadorului rus era membru al mişcării lui Gülen. Rusia continuă verificările

Recep Erdogan: Asasinul ambasadorului rus era membru al mişcării lui Fethullah Gülen

"Criminalul era membru al organizaţiei lui Fethullah Gulen, nu este nevoie să ascundem acest lucru", a declarat Recep Erdogan miercuri seară, potrivit cotidianului Le Figaro.

Administraţia Recep Tayyip Erdogan îl acuză pe clericul musulman Fethullah Gullen, un fost aliat mutat în SUA după ce a căzut în dizgraţie, că a organizat tentativa de lovitură de stat din 15 iulie. Fethullah Gullen a respins acuzaţiile.

În paralel, Kremlinul a avertizat că nu trebuie trase concluzii privind moartea ambasadorului Andrei Karlov, cerând eforturi pentru identificarea celor care au comandat atentatul.

"Investigaţia ruso-turcă este operaţională. Sperăm că, mai devreme ori mai târziu, criminalii vor fi identificaţi", a declarat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Preşedinţiei Rusiei, citat de site-ul agenţiei Tass.

Alianţa islamistă Jaish al-Fatah, din care face parte Frontul al-Nusra, filiala siriană a reţelei Al-Qaida, dar şi grupuri insurgente siriene, a revendicat, miercuri, asasinarea ambasadorului Rusiei în Turcia, Andrei Karlov, relatează ziarul Al-Youm Al-Sabea.

Fostul agent de poliţie care l-a asasinat pe ambasadorul Rusiei în Turcia era membru al Frontului al-Nusra, filiala siriană a reţelei teroriste Al-Qaida, au declarat surse citate de site-ul israelian de informaţii militare DEBKAfile. Mevlut Mert Altinas, un fost agent al poliţiei turce care avea 22 de ani, s-a apropiat din spate de ambasadorul Rusiei, Andrei Karlov, şi l-a împuşcat de cinci ori pe diplomat în timp ce acesta rostea un discurs la Galeria de Artă contemporană din Ankara. După crimă, individul a strigat: "Noi murim în Alep, voi muriţi aici". Teroristul a adăugat: "Am făcut jurământ de a muri ca martiri..., este un act de răzbunare pentru Siria şi Alep. Până când acolo nu va fi linişte, nu veţi fi în siguranţă. Doar moartea mă va scoate de aici". Fraza rostită conţine fragmente din imnul organizaţiei teroriste Frontul al-Nusra (Jabhat Fateh al-Sham - Frontul pentru Cucerirea Levantului), filiala siriană a reţelei teroriste Al-Qaida.

Nu este clar dacă asasinul era membru al dispozitivului de securitate mobilizat de autorităţile turce pentru protejarea ambasadorului Rusiei sau dacă i se permisese intrarea pentru că era cunoscut.

Presa turcă a relatat că asasinul fusese agent de poliţie până în iulie, după care fusese disponibilizat în cadrul anchetei privind tentativa de lovitură de stat care a vizat Administraţia Recep Tayyip Erdogan. Conform unor surse, teroristul reuşise să intre în Galeria de artă cu o legitimaţie falsă de poliţist.

 

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici