Erdogan îl avertizează pe prințul moștenitor saudit: Israelul sub Netanyahu „amenință stabilitatea regională”

Publicat: 14 06. 2025, 19:32
ANKARA, TURKIYE - MANDATORY CREDIT - ' TURKISH PRESIDENCY / MURAT KULA / HANDOUT' - NO MARKETING NO ADVERTISING CAMPAIGNS - DISTRIBUTED AS A SERVICE TO CLIENTS----) Turkish President and leader of the Justice and Development (AK) Party Recep Tayyip Erdogan attends his party's Extended Meeting of Provincial Heads at the AK Party Headquarters in Ankara, Turkiye on September 10, 2024. TUR Presidency / Murat Kula / Anadolu/ABACAPRESS.COM

Președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, i-a transmis printr-un apel telefonic moștenitorului saudit Mohammed Bin Salman că atacul asupra Iranului a demonstrat că Israelul condus de Benjamin Netanyahu reprezintă cea mai mare amenințare la adresa stabilității din regiune, potrivit unui comunicat al biroului lui Erdogan, scrie Sky News.

Erdogan a subliniat importanța încetării acțiunilor israeliene pentru reducerea tensiunilor și a declarat că disputele nucleare pot fi soluționate doar prin negocieri, mai arată sursa.

El a avertizat asupra riscului unui război devastator care ar putea genera valuri de migrație neregulată în întreaga zonă.

Anterior, ministrul apărării israelian a avertizat că „Teheranul va arde” în cazul continuării atacurilor cu rachete de către Iran, după ce cel puțin trei persoane au murit și zeci au fost rănite în urma unor lovituri israeliene asupra programului nuclear și forțelor armate iraniene.

Televiziunea de stat iraniană a relatat că sistemele de apărare aeriană au intervenit în Khorramabad, Kermanshah și Tabriz, semnalând posibila escaladare a unui nou atac israelian.