Eurodeputatul german Markus Pieper renunţă la nominalizarea controversată

Eurodeputatul german Markus Pieper a anunţat că se retrage din postul de la Comisia Europeană, în urma unei controverse care a ameninţat campania electorală a preşedintei Ursula von der Leyen, cu doar câteva săptămâni înainte de alegerile europene, potrivit Le Figaro.

400 afișări
Imaginea articolului Eurodeputatul german Markus Pieper renunţă la nominalizarea controversată

Sursa foto: AP

La sfârşitul lunii ianuarie, Markus Pieper, ales al Uniunii Creştin-Democrate (CDU, de dreapta) fusese selectat pentru a ocupa noul post de trimis pentru întreprinderile mici şi mijlocii în cadrul executivului european. Această recrutare a fost contestată de comisarul european pentru piaţa internă, Thierry Breton.

Alegerea unui compatriot din acelaşi partid cu Ursula von der Leyen a alimentat acuzaţiile de favoritism. Cu atât mai mult cu cât aceasta a avut loc cu doar câteva săptămâni înainte de congresul de la Bucureşti de la începutul lunii martie, în cadrul căruia grupul PPE (din care face parte CDU) a sprijinit un al doilea mandat pentru von der Leyen.

Joi, Parlamentul European a cerut anularea numirii şi lansarea unei noi proceduri prin vot cu o largă majoritate. Markus Pieper s-a declarat victima unei campanii politice conduse de Thierry Breton, apropiat al grupului liberal Renew: „Având în vedere modul în care Breton boicotează de la bun început numirea mea în Comisie, nu văd în prezent nicio posibilitate de a răspunde aşteptărilor legitime asociate acestei poziţii”, a declarat Markus Pieper luni seară pentru cotidianul german Handelsblatt. El a afirmat că comisarul francez a fost „motivat exclusiv de politici partizane”.

Markus Pieper şi-a semnat contractul la 31 martie şi urma să îşi preia atribuţiile marţi. El ar fi trebuit să se subordoneze direct Ursulei von der Leyen şi lui Thierry Breton, ale cărui responsabilităţi includeau şi industria.

Postul, unul dintre cele mai înalte din ierarhia europeană, i-ar fi adus un salariu de 18.430 de euro brut pe lună, potrivit grilei oficiale de salarizare.

Ursula von der Leyen a luat act de această retragere. „Preşedinta respectă şi regretă în acelaşi timp decizia lui Markus Pieper de a se retrage din funcţia de emisar pentru IMM-uri”, a declarat luni seară purtătorul de cuvânt al acesteia, Eric Mamer, într-un comunicat. „Preşedintele a decis să suspende redeschiderea procedurii de selecţie pentru acest post (...) până după alegerile europene”, a adăugat Mamer.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici