Explozie la un gazoduct din Ucraina care alimentează Europa

O explozie pe tronsonul unui gazoduct ucrainean care alimentează Europa cu gaz rusesc s-a produs marţi în regiunea Poltava (nord-est), fără a provoca victime, a anunţat departamentul regional al Ministerului ucrainean de Interne.

919 afișări
Imaginea articolului Explozie la un gazoduct din Ucraina care alimentează Europa

Explozie la un gazoduct din Ucraina care alimentează Europa (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Explozia a avut loc la gazoductul internaţional Urengoi-Pomari-Ujgorod, potrivit primelor informaţii, a anunţat ministerul într-un comunicat.

Operatorul gazoductelor ucrainene Ukrtransgaz a anunţat, la rândul său, că incidentul nu va afecta tranzitul către Europa.

Incidentul intervine la o zi după decizia Rusiei de a opri livrările de gaz spre Ucraina.

În acest context, ministrul ucrainean de Interne, Arsen Avakov, a evocat ipoteza unui "act de sabotaj organizat de Rusia".

"Analizăm mai multe posibilităţi, principala fiind un act de terorism", a precizat Avakov.

"Sabotarea gazoductului este o altă încercare a Rusiei de a discredita Ucraina", a adăugat ministrul ucrainean de Interne.

Însă serviciile de intervenţie au comunicat că explozia s-ar fi putut produce din cauza unei scurgeri de gaz.

 

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici