Exporturile Regatului Unit către Uniunea Europeană, în cădere liberă. După Brexit au scăzut cu peste 6,5 miliarde de euro

Primele efectele ale Brexit-ului: Exporturile Regatului Unit către UE s-au prăbuşit cu peste 6,5 miliarde de euro, adică minus 40,7%.

5984 afișări
Imaginea articolului Exporturile Regatului Unit către Uniunea Europeană, în cădere liberă. După Brexit au scăzut cu peste 6,5 miliarde de euro

Exporturile Regatului Unit către UE au scăzut

Exporturile britanice către Uniunea Europeană au scăzut cu 40,7% în ianuarie, adică în prima lună de după Brexit şi în timpul celei mai dure perioade de carantină de la primul val de infecţii, contribuind la cel mai mare declin lunar pe care l-a suferit comerţul britanic în ultimele două decenii, potrivit The Guardian.

Biroul Naţional de Statistică (ONS) a declarat că exporturile către blocul comunitar au scăzut cu 5,6 miliarde de lire (6,5 mld. euro), în timp ce importurile au înregistrat un minus de 28,8%, sau 6,6 miliarde de lire.

Exporturile de mâncare şi animale vii către UE, incluzând aici peşti şi fructe de mare, au simţit din plin impactul Brexit-ului, prăbuşindu-se cu 63,6% în ianuarie.

Rezultatele reflectă o ruptură mai puternică decât se estimase iniţial, în contextul în care industria pescuitului s-a confruntat cu proteste încă din ianuarie. Totuşi, produsele alimentare şi animalele vii reprezintă doar 7% din totalul exporturilor britanice.

În timpul lockdown-ului din prima lună a anului, produsul intern brut (PIB) al Marii Britanii a scăzut cu 2,9% faţă de nivelul raportat în luna decembrie, cel mai grav declin lunar de la primul val al pandemiei.

ONS spune că datele din ianuarie reprezintă cea mai slabă performanţă de când au început să fie raportate rezultatele lunare – 1997. În plus, creşterea de 1,7% în comerţul cu ţări non-UE, în valoare de 200 de milioane de lire, nu a reuşit să compenseze scăderile din activităţile transfrontaliere cu cel mai mare partener comercial al britanicilor.

Totuşi, analiştii se aşteptau la un declin de 4,9%, fapt ce sugerează că business-urile şi gospodăriile s-au adaptat mai bine restricţiilor prin comparaţie cu perioada de la începutul crizei. Pe atunci, PIB-ul a scăzut cu 20% în aprilie.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici