Flota rusă a Mării Negre a efectuat exerciţii cu rachete în largul Crimeei

Flota militară rusă a Mării Negre a organizat o serie de exerciţii cu sisteme de rachete navale, în largul Peninsulei Crimeea, informează site-ul agenţiei Tass.

2099 afișări
Imaginea articolului Flota rusă a Mării Negre a efectuat exerciţii cu rachete în largul Crimeei

Flota rusă a Mării Negre a efectuat exerciţii cu rachete în largul Crimeei

"Personalul sistemelor de rachete antinavă Bastion şi Bal ale Flotei militare ruse din Marea Neagră au efectuat exerciţii la largul Crimeei, simulând atacuri cu rachete", a transmis Flota rusă a Mării Negre, conform agenţiei Tass.

Rusia a anexat regiunea ucraineană Crimeea în anul 2014.

Flota militară rusă a transmis că exerciţiile erau programate, dar acestea intervin în contextul tensiunilor dintre Rusia şi Ucraina după incidentul din Marea Azov. Preşedintele Ucrainei, Petro Poroşenko, a cerut Alianţei Nord-Atlantice să trimită nave militare în zona Strâmtorii Kerci, după incidentul dintre Kiev şi Moscova.

Instanţe judiciare din Crimeea au decis plasarea în arest preventiv timp de 60 de zile a celor 24 de militari ucraineni capturaţi de Rusia în incidentul naval produs în Marea Azov. Serviciul Federal rus de Securitate (FSB) susţine că navele militare ucrainene Berdiansk, Nikopol şi Iani Kapu au pătruns neautorizat în apele teritoriale ruse, ignorând somaţiile. Ambarcaţiuni ale Serviciului Federal rus de Securitate (FSB) au deschis focul spre cele trei nave militare ucrainene, capturându-le şi arestând 24 de membri ai echipajelor. Cele trei nave militare ucrainene se aflau în largul fostei provincii ucrainene Crimeea, anexată de Rusia în anul 2014.

Ucraina a denunţat o "agresiune" a Rusiei şi a instituit Legea marţială timp de 30 de zile în regiunile ucrainene situate la frontiera cu Rusia. Statele Unite, Uniunea Europeană şi NATO au criticat Rusia şi au cerut măsuri pentru detensionarea situaţiei.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici