- Home
- Externe
- TUNIS, (19.09.2019, 18:29)
- Marinela Sarbu , Mediafax
- Home
- Video
- Politic
- Vești bune
- Economic
- Social
- Externe
- Revolutions
- Marius Tucă Show
- Gândurile lui Cristoiu
- Coronavirus
- Facem România bine
Fostul preşedinte al Tunisiei a murit la vârsta de 83 de ani
Fostul preşedinte al Tunisiei, Zine El-Abidine Ben Ali, în vârstă de 83 de ani, a murit joi în Arabia Saudită, au anunţat postul de radio Tunisian Mosaique FM şi cotidianul algerian Achourouk, care citează surse non-tunisiene, potrivit Reuters.
527 afişări

Ben Ali, aşa cum este cunoscut, a fost înlăturat din funcţie în 2011 şi se afla în exil în Arabia Saudită.
Recent, acesta a fost internat într-un spital din regat.
Contactat de Reuters, avocatul acestuia nu a putut confirma informaţia potrivit căreia fostul preşedinte tunisian a decedat.
Ben Ali a fost preşedinte al Tunisiei din 1987 până demisia sa în 2011. Acesta a fost numit prim-ministru în octombrie 1987, iar el a preluat preşedinţia la 7 noiembrie 1987 printr- o lovitură de stat fără sânge în urma căreia a fost demis pe preşedintele Habib Bourguiba, care a fost declarat incompetent. Ulterior, Ben Ali a fost reales cu majorităţi enorme, de fiecare dată depăşind 90% din voturi; ultima oară fiind reales la 25 octombrie 2009.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Norvegia anunță că nu există legătură între vaccinul Pfizer și decesele a 33 de bătrâni: „Covid-19 e mai periculos decât vaccinul”
-
Alertă de securitate la Capitoliu: Participanţii la repetiţia pentru ceremonia de inaugurare au fost evacuaţi
-
COMENTARIU Bogdan Nicolae: Între Moscova şi Berlin. Mai este loc şi de Navalny
-
Termoenergetica: mai multe blocuri din 5 sectoare, fără apă caldă şi căldură din cauza unor avarii. LISTA străzilor afectate
La 14 ianuarie 2011, după o lună de proteste împotriva guvernării sale, el a fost forţat să fugă în Arabia Saudită împreună cu soţia sa Leïla Ben Ali şi cei trei copii ai lor. Guvernul tunisian interimar a cerut Interpolului să emită un mandat internaţional de arestare, acuzându-l pentru spălare de bani şi trafic de droguri.
O instanţă tunisiană i-a condamnat pe Ben Ali şi pe soţia sa, în lipsă, la 35 de ani de închisoare la 20 iunie 2011, sub acuzaţia de furt şi deţinerea ilegală de bani şi bijuterii. În iunie 2012, o instanţă tunisiană l-a condamnat tot în lipsă la închisoare pe viaţă pentru incitare la violenţă şi omor şi a mai fost condamnat pe viaţă de o instanţă militară în aprilie 2013 pentru represiunea violentă a protestelor din Sfax.



Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.




ULTIMA ORǍ
vezi mai multe