François Hollande, critici dure la adresa lui Sarkozy: "Nu accept atacuri repetate împotriva justiţiei şi independenţei acesteia"

  • Fostul preşedinte al Franţei, François Hollande, l-a criticat pe Sarkozy pentru atacurile repetate împotriva justiţiei.
  • Nicolas Sarkozy, de asemenea fost preşedinte, a fost condamnat la 3 ani de închisoare pentru corupţie, din care 2 cu suspendare.
  • Hollande aminteşte că hotărârea a fost pronunţată „de o instanţă independentă.”
1084 afișări
Imaginea articolului François Hollande, critici dure la adresa lui Sarkozy: "Nu accept atacuri repetate împotriva justiţiei şi independenţei acesteia"

Foto: Profimedia

Fostul preşedinte al Franţei, François Hollande, l-a criticat pe Sarkozy pentru atacurile repetate împotriva justiţiei, după ce a fost condamnat într-un dosar de corupţie. 
 
„Înţeleg ce reprezintă această condamnare pentru Nicolas Sarkozy atât la nivel uman, cât şi la nivel politic. Este, de asemenea, o chestiune de onoare, având în vedere funcţiile pe care le-a exercitat,” a spus fostul şef de stat, François Hollande, într-un ingterviu pentru ziarul Le Parisien şi preluat de Le Figaro.
 
"Pe de altă parte, ceea ce nu accept sunt atacurile repetate împotriva justiţiei şi independenţei acesteia, cu magistraţi care sunt foarte atent aleşi", a adăugat François Hollande, dezamăgit că ministrul Justiţiei Éric Dupond-Moretti ”nu a apărat imediat instituţia judiciară ".
 
În timp ce dreapta şi-a concentrat atacurile asupra Parchetului Financiar Naţional (PNF), pe care îl acuză că a jucat un rol politic în procesul lui Sarkozy, Hollande aminteşte că hotărârea a fost pronunţată „de o instanţă independentă, după o anchetă condusă de PNF, apoi o anchetă încredinţată altor magistraţi.”
 
„A pretinde că PNF acţionează în scopuri partizane înseamnă a submina imparţialitatea a 18 magistraţi care lucrează independent pentru interesul general”, a adăugat acesta.
 
Fostul preşedinte al Franţei Nicolas Sarkozy a spus, după condamnarea sa pentru corupţie şi trafic de influenţă, că este pregătit să meargă la Curtea Europeană a Drepturilor Omului pentru a-şi dovedi nevinovăţia, dacă nu câştigă la apel, în prima sa reacţie după ce a fost condamnat la 3 ani de închisoare, din care 2 cu suspendare, relatează The Guardian.
 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici