Prima pagină » Știri externe » Fum negru în zona centralei nucleare din Zaporojie. Ministerul Energiei din Ucraina a făcut precizări

Fum negru în zona centralei nucleare din Zaporojie. Ministerul Energiei din Ucraina a făcut precizări

Furnizarea energiei electrice se reia în Zaporojie, iar liniile de curent care despart teritoriul ucrainean de centrala nucleară au fost repuse în funcțiune.
Fum negru în zona centralei nucleare din Zaporojie. Ministerul Energiei din Ucraina a făcut precizări
Sursă foto: Telegram

Anunțul a fost dat duminică de Ministerul Energiei din Ucraina, după ce chiar sâmbătă, autoritățile ruse din regiunea parțial ocupată anunțau întreruperea furnizării de energie electrică, după cum se arată într-un comunicat al oficialilor în Energie, citat de Ukrainska Pravda.

„Liniile electrice care leagă centrala nucleară Zaporizhzhia (n.r. – citit Zaporojie) de rețeaua electrică a Ucrainei funcționează stabil, asigurând o alimentare externă fiabilă a centralei pentru a garanta siguranța împotriva radiațiilor”, se arată în comunicatul transmis.

Sâmbătă, mai multe fotografii în care arătau fum negru la Centrala Nucleară din Zaporojie au împânzit câteva canale de Telegram.

Legat de fum, ministerul Energiei din Ucraina a precizat că acesta a fost cauzat de un incendiu de vegetație, dintr-o zonă împădurită, aflată la o distanță sigură de centrala nucleară.