Funeraliile prinţului Philip vor avea loc sâmbăta viitoare

  • Funeraliile prinţului Philip, soţul reginei Elizabeth a II-a, vor avea loc sâmbăta viitoare.
  • Ceremonia funebră se va derula la Castelul Windsor.
  • Funeraliile vor fi transmise în direct de televiziuni şi va fi ţinut un moment de reculegere în întreaga Mare Britanie.
828 afișări
Imaginea articolului Funeraliile prinţului Philip vor avea loc sâmbăta viitoare

Restricţii la înmormântare

Funeraliile prinţului consort Philip, soţul reginei Elizabeth a II-a a Marii Britanii, vor avea loc sâmbăta viitoare, anunţă Palatul Buckingham, conform postului Sky News.

Funeraliile vor începe la Palatul Windsor, iar trupul prinţului Philip va fi transferat la Catedrala Saint George din Windsor cu un vehicul marca Land Rover care a fost configurat în mod special de prinţ.

Persoanele din public nu vor putea participa la funeralii din cauza restricţiilor antiepidemice, dar ceremonia funebră va fi transmisă în direct de televiziuni.
 
Sâmbăta viitoare, la ora 15.00 (17.00, ora României), în întreaga Mare Britanie va fi păstrat un minut de reculegere în memoria prinţului Philip, pentru a marca "vasta sa contribuţie şi moştenirea durabilă", conform familiei regale.
 
Prinţul Harry va veni din Statele Unite la funeraliile bunicului său, dar soţia sa, Meghan, care este însărcinată, a fost sfătuită să nu se deplaseze în Marea Britanie.
 
Regina Elizabeth a omagiat memoria soţului său, conform unui mesaj transmis de Palatul Buchingham: "A fost, pur şi simplu, forţa mea şi statornicia în toţi aceşti ani, iar atât eu, cât şi întreaga familie, la fel şi această ţară şi multe alte ţări îi datorăm mult mai mult decât ar pretinde el vreodată sau am şti noi vreodată".
 
Membrii familiei regale britanice au vizitat-o pe regina Elizabeth la Castelul Windsor, pentru a-i transmite condoleanţe şi a o consola.
 
Prinţul Philip, soţul reginei Elizabeth a II-a a Marii Britanii, a decedat vineri dimineaţă, la vârsta de 99 de ani. Ducele de Edinburgh a murit la Castelul Windsor. "Cu profundă tristeţe, Majestatea Sa Regina a anunţat moartea iubitului ei soţ, Alteţa Sa regală prinţul Philip, duce de Edinburgh. Alteţa Sa regală a decedat în pace în această dimineaţă, la Castelul Windsor", a comunicat Palatul Buckingham.
 
Numeroase personalităţi din întreaga lume, inclusiv lideri politici, au transmis condoleanţe familiei regale şi Marii Britanii pentru decesul prinţului Philip. 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici