Furtuna tropicală Hanna se transformă în uragan

Furtuna tropicală Hanna, care se afla luni în largul coastelor arhipelagului Bahamas, a devenit cel de-al patrulea uragan al sezonului, a anunţat Centrul naţional american pentru Uragane (NHC), după ce uraganul Gustav a atins coasta sudică a Statelor Unite.

118 afișări
Imaginea articolului Furtuna tropicală Hanna se transformă în uragan

Furtuna tropicală Hanna se transformă în uragan (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Uraganul Hanna este însoţit de rafale de vânt cu viteze de până la 120 de kilometri pe oră şi înaintează cu o viteză de şapte kilometri pe oră. La ora 17.30 GMT (20.30 ora României), el era în apropiere de insula Mayaguana, la sud-est de arhipelagul Bahamas, a precizat NHC.

Hanna urmează să provoace ploi puternice în centrul şi sud-estul insulelor Bahamas şi în insulele Turks şi Caicos. "O nouă intensificare a acestuia este prevăzută în următoarele 24 de ore", potrivit NHC.

Potrivit prognozelor, uraganul urmează să atingă coasta Statelor Unite până vineri, în dreptul statelor Carolina de Sud şi Georgia (est).

Pe de altă parte, cea de-a noua furtună a sezonului, numită Ike, s-a format luni în Oceanul Atlantic, a anunţat Centrul american pentru Uragane.

Ike, cu rafale de vânt de până la 85 de kilometri pe oră, urmează să crească în intensitate şi s-ar putea transforma în uragan "într-o zi sau două", potrivit NHC.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici