G7 caută soluţii pentru a sparge blocada rusă din Marea Neagră. România una dintre soluţii

Măsuri urgente pentru a sparge blocada rusă a exporturilor de cereale din porturile ucrainene, inclusiv prin încercarea de a deschide rute prin porturile româneşti şi cele baltice, vor fi discutate de miniştrii de externe şi ai agriculturii din G7 la reuniunile din Germania.

48077 afișări
Imaginea articolului G7 caută soluţii pentru a sparge blocada rusă din Marea Neagră. România una dintre soluţii

G7 caută soluţii pentru a sparge blocada rusă din Mare Neagră. România una dintre soluţii

Blocada exporturilor de cereale devine rapid una dintre cele mai urgente crize diplomatice şi umanitare din Ucraina. Marţi, Joe Biden a declarat că SUA lucrează la soluţii "pentru a scoate aceste alimente în lume, astfel încât să ajute la scăderea preţurilor".

Miniştrii de externe ai G7 se întâlnesc în staţiunea Weissenhaus de la Marea Baltică, la nord-est de Hamburg, iar miniştrii agriculturii la Stuttgart.

Înainte de război, cea mai mare parte a alimentelor produse de Ucraina - suficiente pentru a hrăni 400 de milioane de oameni - era exportată prin cele şapte porturi ale ţării de la Marea Neagră. În cele opt luni de dinaintea începerii conflictului, aproape 51 de milioane de tone metrice de cereale au trecut prin acestea, potrivit Programului alimentar mondial al ONU. Comerţul valora 47 de miliarde de dolari pe an pentru Ucraina, relatează The Guardian.

Ministrul ucrainean al politicii agricole şi al alimentaţiei, Mykola Solsky, a studiat opţiuni care variază de la Gdansk până la portul Klaipėda din Lituania şi trei porturi din Letonia. Portul românesc Constanţa aînceput deja să preia unele transporturi de cereale ucrainene.

ONU a discutat, de asemenea, dacă ar putea fi deschis un coridor umanitar prin Belarus pentru a transporta grânele către porturile baltice, deoarece ecartamentul între Ucraina şi Belarus este uniform.

David Beasley, de la Programul Alimentar Mondial al ONU, care a tras un semnal de alarmă de câteva săptămâni, a declarat: "În acest moment, silozurile de cereale ale Ucrainei sunt pline. În acelaşi timp, 44 de milioane de oameni din întreaga lume se îndreaptă spre foamete. Trebuie să deschidem aceste porturi pentru ca alimentele să poată intra şi ieşi din Ucraina. Lumea cere acest lucru, deoarece sute de milioane de oameni din întreaga lume depind de alimentele care trec prin aceste porturi."

Roman Slaston, directorul general al Clubului ucrainean de Agribusiness, a declarat că redeschiderea porturilor rămâne cea mai bună opţiune, dar exporturile pe şosea, barje fluviale şi pe calea ferată ar putea fi dublate.

În 2020, Ucraina a fost al cincilea exportator mondial de grâu, iar ţările cu venituri mici şi medii au fost beneficiari importanţi. Principalele destinaţii de export au fost Egiptul, Indonezia, Pakistanul, Bangladesh şi Libanul.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici